InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA CERII DE ALBINE
Istoric
Ceară (din latină cera) este o denumire generică pentru o serie de produse naturale, de origine animală, vegetală, minerală, sau sintetice, care au proprietatea de a fi plastice, insolubile în apă, de a se înmuia și a se topi la temperaturi destul de joase.
Cea mai veche substanță care a purtat acest nume, a fost ceara de albine, o substanță de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor.
În antichitate, ceara se utiliza pentru acoperirea tăblițelor de lemn (tăbliță cerată, în latină tabula cerata) pe care se scria cu un condei de metal sau de os.
După apariția documentelor scrise pe papirus sau pe pergament, ceara se folosea pentru asigurarea autenticității actului sau garantarea secretului, prin aplicarea de sigilii.
În trecut, tot din ceară se confecționau și lumânările.
În Evul Mediu pentru turnarea statuilor de bronz s-a folosit procedeul în ceară pierdută, care permitea turnarea dintr-o singură bucată, în timp ce în antichitate se folosea metoda turnării pe bucăți, urmată de asamblarea acestora.
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA APILARNILULUI
Generalităţi
Prin ceara de albine se înţelege numai ceara produsă de albina meliferă. Cerurile provenite de la alte specii de albine (Apis dorsata, Apis florea, Apis cerana) poartă numele generic de ceară Ghedda şi ele au caracteristici organoleptice şi fizico-chimice diferite de ale cerii de albine.
Din punct de vedere chimic ceara de albine este un amestec natural format din esteri ai acidului palmitic şi acidului cerotic cu alcoolul miricic şi alcoolul melisic. În amestecul respectiv intră şi cantităţi mici de esteri ai altor alcooli şi acizi superiori, precum şi cantităţi relativ reduse de acizi liberi, alcooli liberi şi hidrocarburi. Esterul acidului palmitic cu alcoolul miricic deţine ponderea în compoziţia chimică a cerii de albine.
După modul de extracţie din faguri ceara se clasifică în ceară obţinută prin topire şi ceară extrasă cu ajutorul solvenţilor organici. Ceara extrasă cu solvenţi organici, de obicei din boştină sau alte reziduuri de faguri, este de calitate inferioară şi se întrebuinţează în scopuri tehnice.
Producerea și condiționarea cerii
Ceara este un produs de secreţie al albinelor lucrătoare. Glandele ceriere, în număr de 4 perechi, sunt situate în interiorul cavităţii abdminale şi se deschid fiecare la exterior prin mai multe canalicule cu aspect tubular, de o parte şi de alta a porţiunii anterioare a sternitelor IV-VII. La acest nivel, sternitele prezintă două suprafeţe ovale, netede şi lucioase, de culoare mai deschisă decât cuticula din jur, numite oglinzi cerifere. Ele prezintă mai multe perforaţii fine care reprezintă orificiile de deschidere ale canalelor glandulare.
Acinii glandulari sunt tapisaţi cu celule secretoare de natură epidermală, care încep să se dezvolte de la vârsta de 3 zile a albinei, ating un nivel maxim la vârsta de 16-18 zile, după care încep să involueze. În funcţie de cerinţele familiei, activitatea acestor glande se poate prelungi. Chiar şi glandele involuate ale albinelor bătrâne din generaţia de iernare se pot dezvolta pentru a doua oară.
Ceara se elimină în totalitate în afara organismului albinei prin actul de secreţie. Ceara nu participă în nici un fel la întrţinerea funcţiilor vitale, din contră, pentru elaborarea şi secreţia ei necesită consum energetic. Ea constituie materialul de construcţie al fagurilor, deci îşi exercită funcţiile pentru care a fost produsă în afara organismului albinei. Pentru albină ceara nu numai că nu constituie sursă energetică, ci reprezintă unul din marii consumatori de energie, care începe cu sinteza şi secreţia ei şi se continuă neîntrerupt în procesul de construcţie al fagurilor şi căpăcirea celulelor cu miere sau cu puiet. Întrucât ceara nu participă la procesele metabolice, ea nu are în structura sa chimică acizii graşi nesaturaţi.
Secreţia de ceară este condiţionată de mai mulţi factori, dar în primul rând de anotimp, de temperatură, de intensitatea culesului şi de creşterea puietului, precum şi de puterea familiei de albine. Temperatura optimă de elaborare şi de secreţie se situează în intervalul 33-36°C, deci în perioada de iernare sau atunci când temperatura în stup scade sub aceste limite, secreţia de ceară nu mai este posibilă.
Pentru a produce 1 kg de ceară, familia de albine consumă în medie 3,5 kg de miere.
Secreţia de ceară este deci în strânsă legătură cu activitatea familiei de albine, practic, producţia de ceară fiind influenţată de activitatea de cules, puterea familiei de albine, înclinaţia genetică, starea fiziologică a familiei de albine, asigurarea spaţiului de clădit.
În timpul marilor culesuri, când albinele aduc o cantitate abundentă de nectar în stup, stimularea secreţiei de ceară apare ca o necesitate dictată de suplimentarea spaţiului de depozitare a mierii şi căpăcirea celulelor. Abundenţa culesului stimulează pe de altă parte creşterea puietului care la rândul lui constituie alt stimulent pentru secreţia de ceară necesară spaţiului suplimentar de creştere şi de căpăcire a celulelor cu puiet.
Când sursele de nectar şi de polen încep să scadă, secreţia de ceară se reduce treptat până la suprimare.
În momentul secreţiei ceara are consistenţa lichidă vâscoasă. Ajunsă la suprafaţa oglinzilor ceriere ea se întăreşte repede în contact cu aerul şi capătă aspectul unor solzişori. Solzişorul de ceară are contur relativ hexagonal, culoarea albă strălucitoare şi greutatea 0,25-0,50 mg. Albina desprinde aceşti solzişori de pe oglinzile cerifere, îl supune unui proces de malaxare presare cu ajutorul picioruşelor şi mandibulelor şi de încorporare a unor secreţii salivare, rezultând astfel ceara pe care o folosesc la clădirea fagurilor şi la căpăcirea celulelor cu miere sau cu puiet.
InfoCons protectia consumatorilor de produse apicole : CALITATEA LĂPTIŞORULUI DE MATCĂ
Extracţia cerii din faguri
Ca importanţă economică ceara ocupă primul loc după miere deci reprezintă al doilea produs al stupului. Ceara se poate recupera din fagurii reformaţi, din faguri obţinuţi în rama clăditoare, din crescături de faguri şi din căpăceală.
Randamentul şi calitatea cerii sunt condiţionate de doi factori: calitatea materiei prime şi tehnologia de extracţie. Calitatea fagurilor se referă la raportul ceară/substanţe neceroase. Materia primă cu un conţinut redus de substanţe neceroase va da un randament foarte bun, iar ceara va fi de calitate superioară.
Tehnologia de extracţie se referă la procedeul folosit care să asigure un randament cât mai bun fără să afecteze calităţile naturale ale cerii. Extracţia se poate realiza prin două procedee: prin topire sau cu ajutorul solvenţilor organici.
Extracţia prin topire
Principiul procedeului se bazează pe faptul că la o temperatură superioară punctului de topire ceara trece din fază solidă în fază lichidă, iar celelalte componente neceroase rămân în fază solidă. Se crează astfel posibilitatea separării cerii la cald printr-o topire cu scurgere liberă sau topire presare. A doua particularitate constă în aceea că ceara nu este miscibilă cu apa şi are greutatea specifică mai mică decât aceasta. Astfel se asigură posibilitatea captării cerii topite pe baie de apă, purificarea şi consolidarea ei în bloc compact după răcire. Substanţele neceroase solubile în apă antrenate cu ceara topită se îndepărtează odată cu apa de spălare. Substanţele neceroase insolubile în apă care au greutatea specifică mai mare decât a cerii se depun sau flotează în apă, deci se elimină odată cu apa de spălare. Chiar particulele mici cu greutatea specifică apropiată de cea a cerii, care aderă la faţa inferioară a blocului consolidat pot fi îndepărtate prin răzuire.
Topirea se poate realiza în două variante: topire umedă cu ajutorul apei fierbinţi sau a aburului şi topire uscată.
Topirea uscată utilizează căldura în intervalul de tempertură de 70-90°C, iar ceara obţinută prin scurgere liberă sau presare se captează pe baie de apă. Instalaţiile pentru acest tip de extracţie sunt topitoarele solare sau diferite tipuri de topitoare-prese electrice.
Topirea umedă se realizează în prese mecanice, iar în condiţii improvizate chiar cu ajutorul unor prese manuale unde fagurii supraîncălziţi supuşi presării sunt înfăşuraţi în pânză desac sau alt material asemănător. Ceara topită împreună cu apa de fierbere se colectează în mod asemănător ca şi în cazul topirii uscate.
Reziduul solid, denumit boştină, mai conţine încă o fracţiune oarecare de ceară(5-25%) care de cele mai multe ori se pierde.
Extracţia cu solvenţi organici
Se foloseşte de obicei pentru recuperarea cerii din boştină şi din celelalte reziduuri de la extracţia prin topire. Ceara obţinută prin acest procedeu este însă de calitate inferioară şi se utilizează de obicei în scopuri tehnice, fiind denumită „ceară industrială”.
Prin acest procedeu se asigură recuperarea aproape totală a cerii. Dezavantajul este că odată cu ceara se extrag şi alte substanţe antrenabile cu solvenţi organci şi în special faptul că în produsul fint rămân urme din solventul folosit.
Pentru asigurarea unei bune extracţii boştina trebuie să fie bine uscată şi să nu prezinte semne de mucegăire sau atac de dăunători.
Extracţia se face cu ajutorul benzinei în instalaţii speciale şi are trei trepte:
- extracţia propriu zisă prin contactul solvent- materie primă şi apoi colectarea solventului de extracţie;
- îndepărtarea şi recuperarea solventului prin distilare;
- eliminarea solventului rămas în ceară prin dezbenzinare cu ajutorul barbotării prelungite la cald.
În final ceara este trecută prin baie de apă în forme, unde consolidează în calupuri.
InfoCons protectia consumatorului de produse apicole : CALITATEA PROPOLISULUI
Condiţionarea (purificarea) cerii
Pentru purificare este necesar ca ceara să se topească în mai multe reprize în apă dedurizată şi apoi să se menţină de fiecare dată timp de 8-12 ore în stare topită pentru decantare. Prin aceste operaţii se realizează mai multe îmbunătăţiri:
- se extrag o parte din pigmenţii hidrosolubili, cum ar fi cei melanici care se îndepărtează odată cu apa, deci se ameliorează culoarea cerii;
- impurităţile fine cu greutate specifică apropiată de cea a apei, dar ceva mai mare decât a cerii se separă sub formă de strat la partea inferioară a masei de ceară şi după consolidarea blocului se pot îndepărta prin raclare;
- topirea repetată în apă dedurizată asigură şi spargerea emulsiei ceară-apă;
- prin eliminarea impurităţilor hidrofile şi a zonelor de emulsionare se elimină şi apa reţinută în masa de ceară deci funcţia ei hidrofobă se exercită la întreaga capacitate.
Pentru o bună purificare, operaţiile de topire-decantare cu apă dedurizată se repetă de mai multe ori până când apele de spălare rămân curate, iar blocul de ceară devine uniform, fără impurităţi aderente la faţa inferioară.
În cazul în care este necesară îndepărtarea parţială sau totală a pigmenţilor din ceară se pot folosi diferite procedee fizice (albire prin expunere la lumina solară sau cu ajutorul unor substanţe adsorbante) ori chimice (tratarea cu acid sulfuric, perhidrol, borax, bioxid de sulf etc).
Caracteristicile organoleptice
Ceara se prezintă sub formă de calupuri rotunde sau paralelipipedice, care trebuie să aibă structură uniformă, fără impurităţi diseminate în masa produsului sau aglomerate sub formă de strat poros la faţa inferioară, fără zone de emulsionare sau de saponificare.
În spărtură prezintă aspect cristalin. Forma şi dimensiunea cristalelor sunt condiţionate de calitatea materiei prime şi de timpul de închegare după extracţie şi / sau condiţionare. Ceara albă de calitate superioară provenită din topirea căpăcelelor, a fagurilor din rama clăditoare sau a altor faguri noi clădiţi, are structură uniformă cu granulaţie fină. Ceara provenită din topirea fagurilor vechi are structură cristalină cu granulaţie mijlocie şi neuniformă. Când răcirea se realizează în timp foaret scurt cristalele sunt fine şi de structură uniformă. Când răcirea durează foarte mult, întărirea blocului şi cristalizarea se instalează lent, iar cristalele sunt mari şi neuniforme. Pe suprafaţa de spargere se observă că la periferia blocului unde pierderea de căldură şi închegarea s-au realizat mai repede, cristalele sunt mici şi relativ uniforme, pe când în zona centrală cristalizarea are aspect grosier.
Ceara de albine are o plasticitate specifică. Frecată între degete se înmoaie şi poate fi modelată uşor fără a deveni lipicioasă sau unsuroasă. Presată în foi subţiri este omogenă şi transparentă fără a căpăta culoarea albă mat sau luciu pronunţat, iar trasă în fire se rupe scurt.
Culoarea este influenţată de calitatea materiei prime, de tehnologia de extracţie şi purificare şi eventual de condiţionarea prin mijloace fizice sau chimice, putând varia de la alb până la brună verzuie, brună roşietică sau brună negricioasă.
Ceara are aromă specifică, foarte plăcută, asemănătoare cu aroma mierii sau cu parfumul florilor. Ceara provenită din faguri vechi are aroma slab evidenţiată şi uneori cu nuanţă particulară. Aceasta se datorează faptului că în timpul numeroaselor operaţii de prelucrare la cald o parte din substanţele aromate volatile se pierd. Ceara extrasă prin solventare prezintă miros discret de benzină perceptibil în special la fercarea între degete sau la încălzirea uşoară până în preajma punctului de topire.
Caracterisiticile fizico-chimice
Principalii parametrii utili pentru verificarea calităţii şi decelării substituirilor sunt: punctul de topire, indicele de aciditate, indicele de saponificare şi indicele de esteri.
Punctul de topire
Valorile normale ale punctului de topire pentru ceara extrasă din faguri pentru topire, deci pentru ceara de calitate superioară, a I-a şi a II-a, se situează în intervalul 64-66°C, iar pentru cea extrasă din boştină cu ajutorul solvenţilor organici între 62 şi 65°C.
Indicele de aciditate
Valorile normale ale indicelui de aciditate se situează în domeniul 17,5-21,4 mg KOH/g, iar pentru ceara din boştină între 17,0 şi 20,0 mg KOH/g.
Indicele de saponificare
Valorile normale sunt cuprinse în intervalul 87,0-102,0 mg KOH/g, iar la ceara de boştină 84,0-94,0 mg KOH/g.
Indicele de esteri
Indicele de aciditate se referă numai la acizii liberi, iar indicele de saponificare la toţi acizii, indiferent dacă aceştia se află în stare liberă sau sunt legaţi prin esterificare.
Indicele de esteri se referă numai la acizii graşi legaţi sub formă de esteri. Valorile normale se situează între 73,0-83,0 mg KOH/g, iar pentru ceara din boştină 68,0-78,0 mg KOH/g.
Indicele de raport
Valorile raportului între indicele de esteri şi cel de aciditate vor fi constante şi cu un domeniu îngust de variabilitate.
Indicele de raport este un indicator chimic specific pentru controlul calităţii cerii şi valorile lui normale sunt cuprinse între 3,5 şi 4,4 (pentru ceara de boştină 3,5-4,5).
Valoarea indicelui de aciditate al cerii creşte uşor pe măsura învechirii în stup a fagurilor din care provine, iar valorile celorlalţi indici scad progresiv.
Defectele cerii de albine
Ceara de albine nu are în compoziţie acizi graşi nesaturaţi, deci în contact prelungit cu aerul şi cu lumina nu contractează modificări de oxidare sau de polimerizare (râncezire). Ceara, fiind practic liberă de apă şi de substanţe azotoase constituie un mediu vitreg pentru habitatul şi activitatea germenilor care ar putea produce alterarea ei. Aceste particularităţi conferă cerii de albine o capacitate de conservare practic fără limită.
În anumite condiţii însă ceara poate suferi modificări nedorite datorită deficienţelor în extracţia din faguri şi de condiţionare.
Defectele de culoare
Culoarea reprezintă criteriul de bază pentru împărţirea cerii pe clase de calitate. Defectele de culoare se încadrează în categoria defectelor majore.
În momentul secreţiei de către albine şi în timpul construcţiei fagurilor ceara are culoarea albă. Pe măsură ce în fagurii clădiţi se depozitează miere şi polen, dar în special se creşte puiet, culoarea lor devine galbenă cu nuanţă din ce în ce mai întunecată şi în final brună negricioasă. Modificările de culoare nu sunt urmate degradării cerii căci ea are o mare stabilitate chimică, ci impregnării treptate cu pigmenţi exogeni. Nuanţa de culoare este condiţionată de natura şi cantitatea pigmenţilor pe care-i conţine.
După origine şi structura chimică pigmenţii care colorează ceara se împart în pigmenţi neazotaţi şi azotaţi. Pigmenţii neazotaţi sunt de origine vegetală şi fac parte din trei grupe: carotenoizi, chinone şi flavone. Pigmenţii azotaţi sunt de origine animală şi sunt reprezentaţi de melanine.
Pigmenţii carotenoidici
Sunt abundent reprezentaţi în ţesuturile plantelor unde ocupă primul loc după clorofilă şi în mod deosebit în polen. Au culoarea galbenă, portocalie sau roşie în funcţie de natura lor. Sunt insolubili în apă, dar solubili în solvenţi organici, în grăsimi şi în ceruri. Această însuşire explică trecerea lor treptată din polen în ceara fagurilor unde se acumulează imprimându-i culoare cu nuanţă din ce în ce mai întunecată. Faptul că aceşti pigmenţi sunt insolubili în apă explică de ce ei nu pot fi îndepărtaţi prin spălare în timpul operaţiunilor de extracţie şi purificare a cerii. În schimb fiind foarte uşor solubili în solvenţi organici justifică de ce ceara extrasă prin solventare are culoarea mai pronunţată decât cea obţinută prin topire.
Pigmenţii chinonici sunt coloraţi în galben, portocaliu, roşu sau brun fiind frecvent întâlniţi în ţesuturile vegetale şi în polen. Ca şi carotenoizii sunt insolubili în apă.
Pigmenţii flavonoidici alcătuiesc o grupă mare de pigmenţi vegetali a căror culoare iniţială este galbenă sau roşie. Sunt uşor oxidabili şi polimerizabili formând compuşi de culoare întunecată deci au o mare contribuţie la închiderea la culoare a cerii fagurilor. Aceşti pigmenţi sunt solubili în apă şi pot fi îndepărtaţi prin spălări repetate.
Pigmenţii azotaţi sunt pigmenţi de origine animală a căror culoare este brună negricioasă şi ei au o mare contribuţie la pigmentarea fagurilor şi a cerii.
Melaninele (pigmenţii indolici) se găsesc ca atare în ţesuturi animale ca şi în cuticula insectelor, deci şi a albinei. Ele se pot elibera parţial din cuticula albinelor moarte în stup trecând în ceara fagurilor. Cea mai semnificativă contribuţie la formarea melaninelor o au procesele de descompunere a substanţelor proteice din structura membranelor de năpârlire, a resturilor de hrană larvară şi a reziduurilor rezultate din creşterea puietului, a excrementelor de la albinele afectate de diaree şi a larvelor sau albinelor moarte în stup.
Pe măsura formării, o parte din aceşti pigmenţi trec în ceară, iar altă parte rămâne cantonată în reziduurile proteice de unde se extrag parţial în timpul prelucrării fagurilor.
Pigmenţii melanici sunt relativ solubili în apă, deci prin procedură corectă la extracţia şi purificarea cerii ei pot fi îndepărtaţi în mare măsură.
Fagurii de rezervă se vor păstra numai în încăperi uscate, aerate, bine igienizate şi întunecoase, iar fagurii reformaţi vor fi supuşi procesului de extracţie a cerii în cel mai scurt timp de la scoaterea lor din stup. Totodată este necesar ca stupii goi, ramele, podişoarele, diafragmele şi celelalte componente ale stupului destinate refolosirii, să fie bine igienizate pentru îndepărtarea completă a reziduurilor proteice şi în special cele care provin din excrementele albinelor.
Înainte de extracţie fagurii trebuie ţinuţi în apă un timp suficient pentru hidratarea componenetelor neceroase, apoi supuşi spălărilor repetate până când apa rămâne curată, fără culoare brună sau pronunţat galbenă.
Atunci când se doreşte obţinerea cerii de calitate superioară trebuie ca materia primă să fie alcătuită din căpăcele de ceară (obţinute prin descăpăcirea fagurilor pentru extracţia centrifugală a mierii) din faguri nou clădiţi şi în special din fagurii crescuţi în rame clăditoare.
Defecte de aspect şi consistenţă
Consistenţa moale şi lipicioasă se întâlneşte atunci când odată cu fagurii se recoltează şi se topesc împreună şi cantităţi variabile de propolis.
Ceara extrasă din faguri foarte vechi, ca şi cea din boştină are consistenţa uşor micşorată.
Cele mai frecvente şi mai semnificative defecte de aspect şi consistenţă sunt: emulsionarea, saponificarea şi impurităţile încorporate în masa de ceară.
Emulsionarea
Defectul este frecvent întâlnit şi el se datorează folosirii la extracţia şi purificarea cerii a apei cu duritate mare, deci cu conţinut bogat de săruri minerale, în special săruri de calciu. Emulsionarea este favorizată de prezenţa impurităţilor minerale şi a impurităţilor organice ca urmare a filtrării şi/sau decantării necorespunzătoare a cerii. Defectul se exteriorizează prin formarea unui strat poros de culoare cenuşie la partea inferioară a calupului de ceară care este alcătuit dintr-o emulsie stabilă ceară-apă care înglobează şi impurităţi. Dacă defectul se limitează strict la nivelul stratului inferior el poate fi eliminat prin raclare până se ajunge la ceara curată.
Alteori se pot întâlni cuiburi de emulsie în profunzimea calupului, iar în cazuri mai rare întregul bloc de ceară poate fi cuprins de emulsionare. Neregula se întâlneşte de obicei la topirea fagurilor ce conţin o cantitate mare de reziduuri proteice în descompunere avansată. Filtrarea defectuosă, decantarea superficială cu răcirea şi închegarea bruscă, accentuează mult acest defect. În asemenea situaţii recondiţionarea mecanică nu mai este posibilă. Pentru spargerea emulsiei este necesară topirea-spălarea în mai multe reprize pe baia de apă cu duritate mică. După prima operaţie, ceara topită împreună cu apa fierbinte se strecoară printr-un filtru adecvat şi se menţine în stare topită mai multe ore pentru decantare. După consolidarea blocului se îndepărtează prin răzuire stratul inferior modificat şi operaţia de topire, decantare, raclare se repetă de câteva ori.
Saponificarea
Prin menţinerea în stare topită pe baia de apă cu duritate foarte mare un timp îndelungat, o parte din acizii graşi liberi se combină cu sărurile de calciu formând săpun insolubil care se separă la partea inferioară a blocului de ceară sub formă de strat distinct. Acesta are tot culoarea cenuşie, dar aspectul este mat, săpunos cu structură fin poroasă sau compactă.
Reziduurile provenite de la emulsionare şi de la saponificare trebuie să fie topite în apă acidulată cu acid sulfuric (1-3 ml acid sulfuric concentrat la 1 litru de apă). Dacă reziduurile provin de la emulsionare acidul sulfuric sparge emulsia ceară-apă înlesnind separarea impurităţilor care după consolidarea blocului se îndepărtează odată cu apa şi apoi prin raclarea feţei lui inferioare. Operaţia de topire în apă acidulată se poate repenta de câteva ori până se obţine ceara curată şi în continuare topirea în două trei repreize cu apă simplă pentru eliminarea urmelor de acid sulfuric.
Impurităţile şi conţinutul de apă
Aproape toate impurităţile organice şi minerale ce pot pătrunde în ceară în timpul extracţiei din faguri prin topire au greutatea specifică mai mare decât a cerii. Chiar dacă în timpul extracţiei filtrarea a fost neglijentă, prin decantare şi purificare corecte se îndepărtează în totalitate.
Falsificările cerii
Produsele cu care poate fi falsificată ceara pot fi: alte ceruri de origine vegetală sau animală, unele grăsimi animale sau derivatele lor, unele produse rezultate de la prelucrarea răşinilor şi în special hidrocarburile petroliere.
Falsificarea cu seu
Seul este grăsimea obţinută prin topirea ţesutului gras compact recoltat de la rumegătoarele tăiate (bovine, ovine, caprine).
Consistenţa cerii falsificată cu seu este tare, dar relativ sfărâmicioasă. La frecare între degete se înmoaie repede, nu are plasticitatea specifică cerii, capătă aspect unsuros şi lasă pată grasă pe hârtie, iar la încercarea de presare în foi subţiri devine pronunţat albicioasă. La încălzire se percepe mirosul de seu, iar la temperatură ridicată devine înţepător cu nuanţă acroleinică specifică.
Punctul de topire este 40-50°C, indicele de aciditate, sub 2 mg KOH/g, indicele de saponificare 192-200 mg KOH/g, indicele de esteri, 190-198 mg KOH/g.
Falsificarea cu stearină
Stearina este un amestec de acid palmitic şi acid stearic, ambii în stare liberă, în care predomină acidul stearic. Ei se obţin prin separarea selectivă din seu după hidroliza prealabilă a lui.
Consistenţa stearinei este tare cu aspect pronunţat unsuros când proporţia acidului palmitic este mai mare, sau sfărâmicios când proporţia lui este foarte redusă. La frecare între degete se înmoaie mai greu decât seul, dar capătă aspect mai pronunţat unsuros. La cald are miros asemănător seului, dar la încălzire puternică nu se percepe mirosul acroleinic.
Punctul de topire este 56-70°C, indicele de aciditate deosebit de mare: 200-210 mg KOH/g, iar indicele de saponificare are valori identice cu ale indicelui de aciditate.
Absenţa esterilor anulează valoarea indicelui de esteri şi a indicelui de raport, care devine zero.
Falsificarea cu colofoniu (sacâz)
Colofoniul se obţine prin prelucrarea răşinii secretată şi colectată la rănirea scoarţei coniferelor, îndeosebi cele aparţinând speciei Pinus.
Colofoniul pur se prezintă ca masă densă uniformă cu consistenţa tare şi sfărâmicioasă, culoarea galbenă şi aspect cristalin strălucitor asemănător cu chihlimbarul.
În afara modificărilor organoleptice de aspect, consistenţă, structură şi palsticitate, suspectarea falsificării se bazează şi pe mirosul discret de terebentină perceptibil în special la cald.
Ceara de albine este insolubilă în alcool la rece, pe când colofoniul este uşor şi complet solubil.
Punctul de topire este mai mare de 70°C, indicele de aciditate este foarte mare, în domeniul 150-180 mg KOH/g, indicele de saponificare: 165-197 mg KOH/g, iar indicele de esteri 15-17 mg KOH/g.
Falsificarea cu hidrocarburi petroliere
Hidrocarburile petroliere solide sunt produse ce rezultă de la rafinarea ţiţeiului şi ele constituie cei mai frecvenţi agenţi de falsificare a cerii. Dintre acestea prezintă interes parafina, cerezina şi smoala.
Falsificarea cu parafină
Parafina este un amestec de hidrocarburi saturate aciclice, cu un număr de atomi de carbon cuprins între 20-28. Ea se prezintă ca masă solidă de culoare albă sau albă gălbuie care poate fi colorată artificial în galben şi constituie principalul agent de falsificare al cerii. Consistenţa este ceva mai mică decât a cerii, iar în spărtură este lipsită de structura cristalină carcteristică. Plasticitatea este de asemenea net diferită. Frecată între degete, iniţial este sfărâmicioasă apoi se înmoaie repede, devine pronunţat albicioasă, se întinde ca o panglică şi lasă senzaţia de unsuros, iar la cald se percepe mirosul discret de petrol.
Punctul de topire se situează în preajma valorii de 56°C, indicele de aciditate nu depăşeşte 7 mg KOH/g, iar valorile indicelui de saponificare, de esteri şi de raport tind către 0.
Falsificarea cu cerezină
Prin purificarea ozocheritei cu acid sulfuric se obţine un produs asemănător cu parafina numit cerezină.
Culoarea de obicei este galbenă maronie sau chiar brună, cu aspect pronunţat lucios, consistenţa tare şi punctul de topire în intervalul 70-80°C. Valorile celorlalţi indici sunt asemănătoare ca şi la parafină.
Falsificarea cu smoală
Smoala este de asemenea un amestec de hidrocarburi grele, parţial condensate oxidativ şi polimerizate, obţinută din reziduurile finale de la prelucrarea petrolului. Are culoarea neagră, consistenţa casantă, în spărtură cu aspect pronunţat lucios şi fără structură cristalină, iar la cald cu miros specific de petrol.
Valorile indicilor fizico-chimici sunt asemănătoare ca şi la parafină sau cerezină, cu deosebirea punctului de topire care este mai mare de 80°C.
Întrebuinţările cerii
Întrebuinţările cerii de albine sunt foarte numeroase. Fabricarea fagurilor artificiali absoarbe o parte importantă a producţiei de ceară. Fabricarea fagurilor artificiali poate fi artizanală, şi realizată la stupină, cu ajutorul unor stanţe foarte simple, sau industrială şi atunci se folosesc maşini cu regim de lucru continuu, ca laminoarele. Fabricarea luminărilor necesită încă la ora actuală o cantitate importantă de ceară. Diverse industrii utilizează ceara de albine în sculptură, produse farmaceutice, cosmetologice, armamentul, marina, pielărie, mobilă etc. În marea majoritate a cazurilor se întrebuinţează nu ceară pură ci doar un preparat conţinând ceară.
Semnat :
Dr. Spulber Roxana Cercetător științific
Director General
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura S.A.
