InfoCons lansează ProEduHub – Primul Proiect dedicat Tinerilor din Diaspora pentru facilitarea accesului la învățământul din România ! Hai acasă !
În contextul evoluțiilor recente din domeniul educației, marcate de provocări privind accesul la învățământul superior, precum și de creșterea ratei abandonului școlar inclusiv la nivel liceal, InfoCons anunță lansarea proiectului ProEduHub, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor din Diaspora în accesarea oportunităților educaționale din România și facilitarea integrării acestora pe piața muncii din România.
Proiectul își propune să contribuie la consolidarea relației dintre România și comunitățile românești din afara granițelor, estimările instituționale indicând că între 5,7 și 6,5 milioane de români trăiesc în Diaspora, ceea ce poziționează România printre statele cu cea mai extinsă Diasporă din Uniunea Europeană. În acest context, inițiativa urmărește atât reconectarea tinerilor cu sistemul educațional românesc, cât și promovarea acestuia la nivel internațional.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Atenție la produsele de post – Halva cu până la 5 aditivi alimentari / E-uri și 43.4 grame de zaharuri pentru 100 grame de produs ! Rămăi informat cu Aplicația InfoCons !
ProEduHub reprezintă un proiect de educare, informare și conștientizare privind importanța accesului la educație și rolul învățământului superior și tehnic în creșterea calității vieții și dezvoltarea profesională. Platforma este destinată în special tinerilor români născuți sau crescuți în Diaspora și are ca obiectiv facilitarea accesului acestora la universitățile din România, oferind sprijin în procesul de informare, orientare și înscriere.
Activitățile din cadrul Proiectul ProEduHub se vor desfășura în sediul InfoCons din Strada Viitorului 133, Sector 2, Bucuresti.
Inițiativa vine în contextul unor date relevante la nivel european: obiectivul Uniunii Europene pentru anul 2030 prevede ca 45% dintre persoanele cu vârsta între 25 și 34 de ani să fie absolvenți de învățământ superior. În prezent, 13 state membre au atins sau depășit acest prag, însă România se situează printre țările cu cea mai scăzută pondere, cu aproximativ 23%, comparativ cu state precum Irlanda (63%), Cipru (62%) sau Luxemburg (60%). Această diferență evidențiază necesitatea unor măsuri concrete pentru creșterea accesului la educație universitară.
În același timp, la nivel internațional se estimează că între 30.000 și 50.000 de studenți români urmează studii în străinătate, o parte semnificativă dintre aceștia alegând să rămână în afara țării după finalizarea studiilor. În acest context, proiectul ProEduHub oferă o alternativă concretă pentru tinerii care doresc să se (re)conecteze cu România, prin acces la programe de studii și oportunități de integrare profesională.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – Sărbătorile de Paște cu produse tip Panettone și Vopsea de Ouă cu până la 18 aditivi alimentari / E-uri – Rămâi informat cu InfoCons !
Prin intermediul platformei, tinerii vor avea acces la:
- informații centralizate privind oferta educațională a universităților din România;
- sprijin administrativ în procesul de admitere;
- oportunități de practică și internship în colaborare cu operatori economici din România;
- instrumente de orientare educațională și profesională;
- oportunități de burse private;
- la programe de învățământ tehnic.
Totodată, proiectul răspunde unei nevoi reale identificate la nivelul comunităților din Diaspora: existența unui cadru clar și predictibil pentru întoarcerea în țară. Pentru numeroși tineri, reintegrarea presupune acces la informații, sprijin instituțional și oportunități concrete de dezvoltare profesională.
Scopul principal al ProEduHub este dezvoltarea unei platforme online integrate, care să faciliteze comunicarea și colaborarea între tinerii din Diaspora, instituțiile de învățământ superior din România și mediul de afaceri, contribuind astfel la crearea unui ecosistem educațional și profesional sustenabil.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează – InfoCons protectia consumatorului de securitate cibernetica / cybersecurity : Ce este un Cal Troian ?!
Prin această inițiativă, InfoCons își reafirmă angajamentul de a susține accesul la educație, incluziunea socială și dezvoltarea capitalului uman, contribuind la consolidarea unei legături durabile între România și noile generații din Diaspora.
Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare


















