Obeliscul ridicat în anul 1937 de către populație la inițiativa societății Astra și închinat memoriei lui Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii răscoalei de la 1784-1785, este situat în fața porții a treia a cetății Alba Carolina. A fost inaugurat pe 14 octombrie 1937 în prezența regelui Carol al II- lea al României și a lui Mihai, voievod de Alba Iulia, pe atunci în vârstă de 16 ani.
Monumentul a fost realizat de către sculptorul Iosif Fekete și arhitectul Octavian Mihălțan. Are o înălțime de 22,5 m iar în interiorul soclului se află o celulă simbolică cu inscripția: Smerită Închinare lui Horea, Cloșca și Crișan.
Pe partea de est, monumentul este străjuit de o statuie, Victoria înaripată, ce ține în mâini o cunună de lauri. De cealaltă parte a obeliscului, în partea de vest, se află un altorelief ce îi înfățișează pe cei trei conducători ai răscoalei aflați în fața țăranilor. Decorul vegetal, sculptat în piatră și care îi înconjoară, schițează harta României Mari.