Condiții de intrare și regim de ședere

Cetățenii români care călătoresc în Republica Ghana au nevoie de viză. Aceasta poate fi obținută de la Consulatul Onorific al Republicii Ghana la București.

Coordonatele Consulatului Onorific al Republicii Ghana la București sunt următoarele:

Cancelaria: 050686 Bucureşti, Str. Iovită nr. 23-27, ap.2, Sector 5; Telefon: 021/ 335 11 90; 021/ 335 90 78; Fax: 021/ 335 82 44;

E-mail: marin_stancu@scando.ro;

Consul onorific: Dl. Marin STANCU

Asistenţă consulară

România nu are reprezentare diplomatică sau consulară de carieră în Republica Ghana.

În calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, cetăţenii români pot solicita, în caz de necesitate, eliberarea unui titlu de călătorie în vederea întoarcerii în ţară, din partea misiunilor diplomatice ale ţărilor UE.

Site-ul Comisiei Europene conţine informaţii utile privind protecţia consulară de care beneficiază cetăţenii UE inclusiv lista cu misiunile diplomatice ale ţărilor UE cu reprezentare în acest stat.

Cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Ghana sau se află deja pe teritoriul său, sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Republica Federală Nigeria şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând astfel propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Ambasada României în Republica Federală Nigeria:

Adresa: Nelson Mandela Street, no.76, Plot 498, Asokoro, Abuja

Telefon: +234 (0) 903 8411860

Telefon mobil urgenţă: +234 908 723 4022

E-mail: abuja@mae.ro

Apelează rapid numerele de urgență din Ghana!

Ameninţări teroriste

Vă sfătuim să urmăriţi, în permanenţă, anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale şi să accesaţi periodic site-ul web al Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).

 

Siguranţă şi criminalitate

Riscul apariției violențelor stradale este unul ridicat.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să călătorească sau se află deja în Republica Ghana să manifeste prudenţă sporită și să evite deplasările care le-ar putea pune în pericol integritatea fizică.

Recomandări generale:

Cetăţenii români care călătoresc în Republica Ghana, în interes de afaceri, sau se află deja pe teritoriul acestei ţări sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:

  • să evite orice deplasare pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, locurile aglomerate (pieţe, staţii pentru mijloacele de transport, etc.), demonstraţiile, cartierele mărginaşe ale capitalei, precum şi deplasarea în zone izolate ale ţării;
  • să evite participarea la diverse festivaluri organizate local, ceremonii religioase, reuniuni sau manifestări la care este prezent un număr mare de persoane;
  • să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini;
  • să nu opună rezistenţă în cazul unui atac.şi să cedeze atacatorilor banii sau valorile pe care le deţin asupra lor;
  • să evite deplasarea în interiorul oraşelor cu mijlocele de transport în comun şi să utilizeze taxiuri, cu precauţia de rigoare;
  • să consume numai apă îmbuteliată sau apă fiartă/filtrată în prealabil;
  • să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale.

Cetăţenii români care ignoră avertismentele M.A.E. şi se deplasează în zone de risc, o fac pe propria răspundere şi pot ajunge în situaţia de a suporta consecinţele unor asemenea deplasări, având în vedere că posibilităţile şi mijloacele de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare în astfel de zone sunt limitate.

 

Sistemul medical

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă ca, înaintea efectuării unei călătorii, să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!

Condițiile medicale sunt precare.

MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, în prealabil, asupra situației medicale din zonă, existând un risc ridicat de îmbolnăvire: malarie, febră tifoidă, febră galbenă, meningită cerebro spinală, poliomielită, holeră, febră Lassa sau lepră, boli de piele.

Este necesar ca cetățenii români să se adreseze și Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, înainte de a călători în această ţară.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal