​Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetăţenii români care deţin paşapoarte simple sau paşapoarte simple temporare nu au nevoie de viză de intrare pe teritoriul Republicii Filipine pentru o perioadă de şedere de maximum 30 de zile. Pentru prelungirea perioadei de şedere, cetăţenii români trebuie să se prezinte la Biroul de Imigrări cu minimum 5 zile înainte de expirarea perioadei legale de şedere (30 zile). Cetǎţenii romȃni, posesori de paşapoarte diplomatice şi de serviciu nu au nevoie de viza pentru o perioadǎ de maximum 90 de zile.

Condiţiile pentru intrarea fără viză pe teritoriul acestui stat:

  • Valabilitatea paşaportului să depăşească cu cel puţin 6 luni perioada şederii în Filipine
  • Bilet de călătorie pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru o altă ţară de destinaţie.

Pentru verificarea condiţiilor particulare de intrare prevăzute de legislaţia naţională filipineză şi necesitatea obţinerii vizei, vă sfătuim să consultaţi informaţiile oficiale furnizate de autorităţile filipineze:

  • Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Filipine (www.dfa.gov.ph)
  • Ambasada Republicii Filipine la Budapesta, Ungaria, acreditată și pentru România.

Datele de contact ale Ambasadei Republicii Filipine la Budapesta, Ungaria sunt: 1026, Gabor Aron Utca 58, Budapesta, telefon: (0036-1) 391 43 00; 200 55 23; 200 55 24; 200 55 26, e-mail: budapest.pe@dfa.gov.ph ; consular.ph@mail.datanet.hu.

Posesorii de pașapoarte simple temporare românești nu pot călatori în Republica Filipine dacă pașaportul expiră în maximum şase luni.

În cazul unei călătorii în Filipine, trebuie avut in vedere că există numeroşi vulcani activicare pot erupe în orice moment. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să nu se deplaseze în aceste zone fără verificarea, în prealabil, a avertismentelor transmise de autorităţile locale competente.

Pentru perioada iulie – noiembrie, când este sezonul taifunurilor, MAE recomandă cetăţenilor români să manifeste prudenţă şi să respecte cu stricteţe sfaturile autorităţilor locale, precum şi accesarea paginii web cu privire la situaţia taifunurilor: www.typhoon2000.ph.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze misiunii diplomatice a României şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Apelează rapid numerele de urgență din Filipine!

Ameninţări teroriste

Nivelul de ameninţare teroristă în Filipine este ridicat.

În capitala Manila au fost impuse măsuri de securitate de nivel ridicat.

Trebuie avut în vedere faptul că autorităţile locale au o capacitate limitată de a acţiona în cazul catastrofelor naturale sau atentatelor teroriste.

Atenție!
Sfătuim cetățenii români care intenționează să călătorească ȋn Filipine, să evite cu strictețe călătoriile ȋn provincia Mindanao.
La sosirea în Filipine se recomandă contactarea Ambasadei României la Manila.
În arhipelagul Sulu, precum şi în alte părţi ale regiunii Mindanao acţionează gruparea teroristă Abu Sayyaf, precum şi formaţiuni militante ale Frontului Naţional de Eliberare Mono. De asemenea, Noua Armată a Poporului (aripa înarmată a Partidului Comunist) acţionează prin atacuri teroriste, răpiri de persoane şi şantaj pe întreg teritoriul Filipinelor.
Recomandăm cetăţenilor români care decid să se deplaseze în Filipine să evite în special regiunea sudică Mindanao şi insulele din arhipelagul Sulu, unde au avut loc numeroase răpiri de persoane revendicate de grupările teroriste. Recomandăm fiecărei persoane care face o astfel de deplasare să se informeze în prealabil asupra situaţiei de securitate din zonă şi să manifeste atenţie şi prudenţă sporită pe toată durata prezenţei în Filipine.

Siguranţă şi criminalitate

Nivelul criminalităţii în Filipine este ridicat.

Evitaţi deplasările în provinciile Zamboanga, Sibugay, Sarangani, Sultan Kudarat, North Cotabato, Basilan, Sulu, Lanao del Norte din cauza acţiunilor teroriste care au loc în aceste zone (inclusiv răpiri de persoane şi atacuri împotriva civililor, atât pe drumurile publice cât şi în mijloacele de transport în comun şi zone comerciale).

Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat sunt sfătuiţi să respecte următoarele recomandări:

  • Să evite deplasările pe timpul nopţii, indiferent de regiunea în care se află, locurile aglomerate, demonstraţiile, precum şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
  • Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
  • Să evite deplasările cu ferry-boat-uri sau alte ambarcaţiuni.
  • Să folosească numai operatori acreditaţi şi să nu se îndepărteze de grupul turistic.
  • Să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale!

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei sau apelarea numărului de urgenţă 117.

În cazul pierderii paşaportului sau a altor documente, este obligatorie sesizarea scrisă a biroului local al poliţiei şi sesizarea Ambasadei României din Manila.

Pentru consumul şi deţinerea de droguri se aplică pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.

Camera Reprezentanților a Republicii Filipine (Camera Deputaților), a votat, ȋn data de 7 martie 2017, propunerea legislativӑ prin care se reintroduce pedeapsa capitalӑ pentru 21 de „crime atroce”, ȋn principal crimele care au la bazӑ traficul de droguri (House Bill 4727).

Votul a fost de 216 pentru, 54 ȋmpotrivӑ și o abținere.

Numӑrul total al membrilor Camerei Reprezentanților este de 293.

House Bill 4727, ȋn forma sa actualӑ, va fi trimisӑ spre aprobare Senatului.

Senatul urmeazӑ sӑ programeze audieri și dezbateri privind adoptarea acestei legi.

Sistemul medical

Cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie o asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă!

Trebuie avut în vedere faptul că în anii anteriori a fost declarată epidemie de febră dengue în zona Davao del Sur din cauza numărului în creştere a cazurilor de îmbolnăvire cu acest virus, a agresivităţii crescute a noii tulpini, precum şi a răspândirii rapide a virusului. Cazuri tot mai numeroase au fost identificate şi în Metro Manila şi alte regiuni.

În urma acestei situaţii, vă recomandăm să vă luaţi măsuri de protecţie în cazul în care vă deplasaţi în zone cu incidenţa febrei dengue.

Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Sistemul de conducere este de tip european (volanul pe partea stângă). Regulile de circulaţie, deşi similare celor europene, nu se respectă întotdeauna, existând astfel riscul producerii unor accidente.

În orele de trafic (9 a.m. – 12 a.m.) şi (6 p.m. – 8 p.m.), viteza de deplazare scade până la 20 de km/h.

 

  • Starea drumurilor

Filipine dispune de o infrastructură bună a autostrăzilor şi drumurilor naţionale.

 

  • Permisul de conducere

Permisul de conducere românesc este valabil numai pentru 3 luni, după această perioadă este necesară obţinerea unui permis de conducere local prin susţinerea unui examen.

 

  • Accidente de circulaţie

Regula este ca maşinile implicate în accident să îşi păstreze poziţia în care a avut loc accidentul, până la sosirea poliţiei.

Au fost semnalate cazuri când poliţia filipineză opreşte fără motiv maşinile conduse în special de cetăţeni străini, solicitând sume de bani. Acest lucru se întâmplă mai ales în perioada sărbătorilor.

Reglementări vamale

Legislaţia vamală filipineză prevede reglementări stricte în ceea ce priveşte introducerea temporară sau exportul unor produse precum armele de foc, drogurile, plantele, produsele farmaceutice, valuta și obiectele de patrimoniu.

Regimul medicamentelor

Farmaciile mari dispun de cataloage de echivalenţă ale medicamentelor produse în Europa, USA, Canada, Australia etc. Pentru o anumită clasă de medicamente se cere reţeta eliberată de cabinete medicale.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal