Domnul Sorin Mierlea, Preşedintele A.N.P.C.P.P.S. România a participat la conferinţa Premio

Domnul Sorin Mierlea, Preşedintele A.N.P.C.P.P.S. România – o9atitudine!-InfoCons a participat la Conferinţa Premio, unde a susținut o prezentare despre etichetarea anvelopelor.

Au fost abordate subiecte din legislația în domeniu, dar şi din cea referitoare la protecția consumatorilor în general. S-a discutat despre modificările legate de etichetarea anvelopelor de iarnă, dar şi a altor produse comercializate de către participanți. 

Domnul Sorin Mierlea a vorbit despre normele privind etichetare anvelopelor noi fabricate după 1 iulie 2012, care prevăd faptul că producătorul trebuie să pună pe banda de rulare a anvelopei un autocolant cu o eticheta indicând clasa de eficiență a consumului de combustibil, clasa de zgomot exterior de rulare şi valoarea măsurata a acestuia, precum şi clasa de aderenta pe teren umed. În ceea ce privește distribuitorul, şi acesta are aceleași obligații de informare a cumpărătorului.

Domnul Președinte a vorbit, de asemenea, despre importanta schimbării atitudinii în ceea ce privește depunerea sesizărilor şi reclamațiilor şi despre necesitatea de a se schimba mentalitatea celor din industrie în privința comercianților care nu respectă reglementările în vigoare.

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoConsomânia – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal