Din 27 septembrie, „eco” nu mai este un cuvânt liber – InfoCona Protecția Consumatorilor te informează !
Stai în fața raftului cu detergenți: două sticle în aceeași categorie de preț. Pe prima scrie, cu verde, „formulă eco-responsabilă”. Pe a doua scrie „97% ingrediente de origine vegetală” și un cod care duce la o listă completă. Ai patru secunde și un coș pe jumătate plin. Aproape toți luăm prima sticlă. Sună mai bine si sună complet. Diferența dintre cele două etichete nu ține de chimie, ci de faptul că una face o afirmație care nu poate fi verificată, iar cealaltă face o afirmație care poate fi contrazisă. Din 27 septembrie 2026, prima devine ilegală.
Ce se schimbă la 27 septembrie 2026
România a transpus regulile europene împotriva greenwashing-ului prin Ordonanța de urgență nr. 18/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026. Ordonanța modifică Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și transpune Directiva (UE) 2024/825, cunoscută drept directiva privind capacitarea consumatorilor pentru tranziția verde.
Aplicarea se face în două etape. Prima, din 19 iunie 2026, a vizat interfețele online și dreptul de retragere din contracte. A doua, din 27 septembrie 2026, vizează exact ce ne interesează aici: ce ai voie să scrii pe un produs despre efectul lui asupra mediului.
Elementul important pentru tine, ca și cumpărător, e tehnic, dar merită înțeles. Practicile de mai jos intră pe lista celor considerate incorecte în orice situație. Asta înseamnă că autoritatea nu mai trebuie să demonstreze că afirmația chiar a indus în eroare un consumator, în cazul concret. E suficient ca ea să existe pe ambalaj.
Sunt șase reguli:
- Eticheta de sustenabilitate care nu se bazează pe nimic. Frunzulița verde desenată de agenția firmei, cu textul „produs responsabil” în cerc, arată ca o certificare fără să fie una. Din septembrie, o etichetă de durabilitate e permisă doar dacă vine dintr-un sistem de certificare sau e stabilită de o autoritate publică.
- Afirmația generică de mediu, fără performanță demonstrată. „Eco”, „verde”, „prietenos cu natura”, „conștient de mediu”, „blând cu planeta”. Cuvinte care nu delimitează nimic. Ele rămân permise doar dacă produsul are o performanță de mediu excelentă, recunoscută și relevantă pentru afirmația făcută.
- Afirmația despre întregul produs, când ea privește o singură parte. Ambalajul e reciclat, produsul nu. Comunicarea spune „produs sustenabil”. Din septembrie, afirmația trebuie să spună clar la ce se referă.
- „Neutru din punct de vedere climatic”, obținut prin compensare. Un produs care emite la fel de mult ca anul trecut, dar a cumpărat certificate de compensare, nu mai poate fi prezentat drept neutru, redus sau pozitiv pentru mediu. E cea mai mare schimbare din listă și afectează categorii întregi — transport aerian, curierat, ambalaje.
- Obligația legală prezentată ca merit. Dacă legea îți interzice deja o substanță, nu poți face din absența ei un element distinctiv al produsului. „Fără X” scris mare, când niciun produs din categorie nu are voie să conțină X, e o afirmație care mimează o alegere.
- Afirmația falsă despre cât rezistă produsul. Aici se leagă un al doilea pachet de reguli, despre durabilitate și reparabilitate, care merită un articol separat.
Există și o a șaptea regulă, mai puțin discutată, care privește viitorul. Promisiunile de tipul „zero emisii nete până în 2035″ rămân permise doar dacă în spatele lor există un plan detaliat și realist, cu obiective măsurabile în timp, verificat de un terț independent. Un obiectiv anunțat într-un comunicat de presă nu mai e suficient.
De ce funcționează cuvântul vag
Un cuvânt precis poate fi contrazis. Dacă un producător scrie „97% ingrediente de origine vegetală”, cineva poate lua lista și verifica. Dacă scrie „formulă eco-responsabilă”, nu există nimic de verificat, pentru că nu s-a afirmat nimic.
Asta e mecanismul, și el nu e un accident de redactare.
Într-o ședință în care se decide textul de pe ambalaj, cineva întreabă întotdeauna dacă putem susține afirmația. Când răspunsul e nu, există două ieșiri. Prima: schimbi produsul până când poți susține afirmația. A doua: schimbi afirmația până când nu mai trebuie susținută. A doua e mai ieftină și se termină până la prânz.
Cuvântul vag e o decizie luată de un om, într-o ședință, cu bugetul pe masă.
Cum arată o afirmație care poate fi verificată
Patru trăsături, toate observabile fără cunoștințe de specialitate.
E specifică. Spune ce anume, nu cum e produsul în general. „Ambalaj din 80% plastic reciclat” spune ceva. „Ambalaj responsabil” nu.
E măsurată. Conține o cifră, o unitate sau o comparație explicită. Când vezi „cu 30% mai puțin”, caută imediat „față de ce”. Dacă nu scrie față de ce, comparația nu există.
E delimitată. Se referă la o parte identificabilă: ambalajul, formula, transportul, procesul de producție. Afirmațiile care acoperă totul, de obicei, nu acoperă nimic.
E verificabilă de altcineva. Trimite la o certificare recunoscută, la un standard, la un raport public. Un cod QR care duce către o pagină de marketing a producătorului nu e verificare, e continuarea reclamei.
Grila de șase întrebări
Poți să o folosești în fața raftului, în mai puțin de un minut:
- Ce anume din produs este „eco”: ambalajul, conținutul, transportul, fabrica?
- Există o cifră? Dacă da, față de ce se compară?
- Cine confirmă afirmația, în afară de firma care o face?
- Sigla de pe ambalaj e o certificare reală sau un desen făcut de producător?
- Dacă scrie „neutru climatic”, neutralitatea vine din emisii reduse sau din certificate cumpărate?
- Beneficiul anunțat e o alegere a producătorului sau o obligație legală valabilă pentru toată categoria?
Dacă la trei dintre ele nu găsești răspuns pe ambalaj sau pe site, ai în față o afirmație de imagine.
Pentru companii: nu e o problemă de copywriting
Am condus destule proiecte de poziționare ca să știu cum arată momentul în care apare cuvântul vag. Apare târziu, când produsul e deja definit și mai trebuie doar „îmbrăcat”. În etapa aia, singurul instrument disponibil e limbajul, iar limbajul e rugat să acopere o distanță pe care produsul nu o parcurge.
O afirmație de mediu care rezistă la control nu se scrie la final. Ea se obține la început, când se decide ce anume face compania mai bine decât alternativa și cât e dispusă să investească pentru asta. Aici, în PLURIEL, se ia decizia reală: alegi un teren pe care poți produce dovezi, sau alegi un teren pe care poți produce doar adjective.
Din 27 septembrie, al doilea teren are consecințe. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate constata practica, poate dispune încetarea ei și poate aplica sancțiuni, fără să mai fie nevoită să demonstreze că un consumator anume a fost păcălit.
Costul de comunicare al unei retrageri de mesaj e, oricum, mai mare decât costul de a nu-l fi scris.
Ce rămâne de făcut
Regulile nu îți spun ce produs să cumperi, dar spun că din 27 septembrie cuvintele de pe ambalaj trebuie să însemne ceva. Ia sticla de detergent pe care o ai deja în casă și citește-i eticheta cu cele șase întrebări. Nu ca să o arunci, ci ca să vezi cât din ce ai cumpărat era informație și cât era ton. E un exercițiu de trei minute care schimbă felul în care te uiți la raft data viitoare.
Iar dacă găsești pe piață, după 27 septembrie, o afirmație care nu trece testul, ea nu mai e doar discutabilă, ci este raportabilă autorităților.
Semnătura: Alexandru Filip
Despre Autor
Alexandru Filip este strateg de brand și fondatorul PLURIEL, studio de strategie, brand și digital din București. Alexandru Filip și-a petrecut prima jumătate a carierei în agenții de advertising importante, iar a doua conducând comunicarea, brandul și strategia digitală la nivel european și global în organizații internaționale complexe. PLURIEL aduce aceste lumi împreună: discernământul strategic pentru decizia potrivită, fluența creativă pentru a o face distinctă și capacitatea tehnică de a o transforma în realitate.
