Rezoluțiile pentru noul an sunt o modalitate ingenioasă de a face bilanțul a ceea ce este cu adevărat important în viața noastră, de a reflecta asupra anului care a trecut, precum și de a planifica obiective pentru anul care urmează. În acest an, este timpul să te pui pe tine și obiectivele tale pe primul loc, iar alimentele congelate sunt o modalitate surprinzătoare prin care îți poți realiza rezoluțiile pentru 2023.
Adoptarea unei alimentații mai sănătoase
Alimentele proaspete sunt cele mai bune, cu excepția cazului în care sunt disponibile alimente congelate. Chiar așa este: alimentele congelate sunt la fel de hrănitoare – și în unele cazuri mai hrănitoare – decât cele proaspete. Alimentele proaspete sunt adesea culese înainte ca fructele sau legumele să fie coapte, apoi sunt ambalate, expediate și depozitate. În intervalul de timp care se scurge din momentul culegerii alimentelor și până când acestea ajung în farfuria ta, se pierde din calitatea nutritivă. Alimentele congelate, însă, sunt culese la maturitate maximă și congelate imediat după aceea. Astfel, prin consumarea fructelor și legumelor congelate, te bucuri de un profil nutrițional optim.
Mai mult decât atât, alimentele congelate te ajută să adopți o alimentație mai sănătoasă în 2023 și prin faptul că îți sunt mereu la îndemână. Dacă îți aprovizionezi congelatorul cu o varietate de fructe și legume congelate, vei avea o dietă mai bogată în substanțe nutritive, prin crearea unei rezerve de ingrediente sănătoase pe care le poți adăuga la smoothie-uri și alte rețete nutritive.
Reducerea risipei din casa ta
Dacă pentru noul an ți-ai propus să îți dezvolți responsabilitatea față de amprenta ta ecologică și să reduci risipa alimentară din casa ta, atunci alegerea alimentelor congelate este un pas important pe care îl poți face în acest sens.
Avantajul alimentelor congelate, în special al fructelor și legumelor, este că poți prepara doar cantitatea pe care intenționezi să o consumi la o anumită masă, fără să îți faci griji că restul se vor strica înainte să le poți folosi. Alte alimente, cum ar fi antreurile și mesele congelate, sunt porționate în funcție de recomandările nutriționiștilor, fiind o soluție perfectă pentru un stil de viață activ și modern.
Per ansamblu, cumpărarea de alimente congelate te poate ajuta pe tine, pe supermarketul tău preferat, precum și întregul lanț de aprovizionare să reduceți risipa alimentară în 2023.
Mai mult timp pentru tine și pentru ceea ce îți face plăcere
Mâncarea congelată este ușor de luat la pachet pentru masa de prânz la serviciu sau pentru o cină rapidă într-o zi aglomerată. Cu un cuptor cu microunde la îndemână, te poți bucura de mese hrănitoare în doar câteva minute.
Beneficiile de economisire a timpului oferite de mâncarea congelată nu se opresc aici. Fructele și legumele congelate pot face, de asemenea, ca pregătirea mesei să fie mai eficientă. Multe opțiuni de produse congelate vin pretăiate sau preparate termic în avans, ceea ce te ajută să îți pregătești mesele cu rapiditate. Astfel, vei petrece mai puțin timp în bucătărie și mai mult timp făcând ceea ce îți dorești.
Economisirea banilor
Dacă apelezi des la restaurante și la mâncarea la pachet, îți poți consuma rapid bugetul. Atunci când frigiderul este gol, tentația de a lua mâncare la pachet este greu de refuzat. Aprovizionarea în mod regulat cu alimente congelate este o modalitate excelentă de a rezista impulsului de a comanda mâncare și de a economisi mai mulți bani în 2023.
Achiziționarea fructelor și legumelor din raionul de produse congelate poate fi, de asemenea, mai accesibilă decât cumpărarea de produse proaspete. Deoarece fructele și legumele congelate produc mai puține deșeuri alimentare, comercianții pot să le vândă la prețuri mai mici, așa că merită să verifici prețurile pe kilogram atunci când ești la cumpărături. Mai mult, prin faptul că alimentele congelate au o durată de valabilitate mai lungă, cumpărarea acestora în cantități mai mari este o modalitate eficientă și rentabilă de a vă reduce cheltuielile.
Sursa : CoolFood