În 2015 a fost adoptat Acordul de la Paris, un tratat climatic internațional al cărui obiectiv este de a limita încălzirea globală la mai puțin de 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale. Țările își propun să atingă neutralitatea climatică până în 2050, angajându-se să își reducă emisiile și să se adapteze la impactul schimbărilor climatice printr-o politică de ajutor reciproc. Țările participante la Acordul de la Paris țin anual Conference of the Parties (COP, ajunsă la a 27-a ediție), o conferință al cărei scop este acela de a monitoriza progresul și a discuta politicile de implementare a strategiilor împotriva încălzirii globale.
Ca rezultat al acestui acord, Uniunea Europeană a decis să ia măsuri legislative pentru atingerea obiectivelor climatice. Dacă nu ai avut ocazia să te informezi sau nu ai avut curiozitatea până acum, iată mai jos un scurt ghid cu tot ce e nevoie să știi.
NFRD
Directiva privind raportarea non-financiară impune comunicarea în rapoartele anuale ale marilor companii din UE a unor informații nefinanciare, ce țin de diversele fațete ale sustenabilității: mediu înconjurător, aspecte sociale și aspecte ale mediului de muncă, drepturile omului, precum și mită și corupție. Directiva urmărește să pună informațiile non-financiare la dispoziția părților interesate și a investitorilor, dezvăluind valorile și riscurile de investiție ale companiilor, încurajând astfel o responsabilizare în ceea ce privește preocupările sociale și de mediu.
CSRD
La 10 noiembrie 2022, Comisia Europeană a adoptat Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (Corporate Sustainability Reporting Directive), ce modifică cerințele de raportare existente în Directiva privind raportarea non-financiară (Non-Financial Reporting Directive), oferind indicații detaliate cu privire la aspectele de sustenabilitate ce trebuie raportate și urmărind atingerea de emisii nete zero până în 2050, în conformitate cu Pactul verde european.
CSRD va introduce obligația ca toate companiile mari să realizeze un raport ESG, fie că sunt listate la bursă sau nu. Companiile din afara UE care activează totuși în interiorul UE, având o cifră de afaceri de peste 150 milioane de euro, vor fi de asemenea supuse acestei obligații. Directiva se aplică și companiilor mici și mijlocii listate la bursă, însă numai începând cu 2027. Aceste modificări fac ca cerințele de raportare să se extindă de la 11,700 companii la 50,000.
ESG
Termenul ESG (environmental, social and governance) se referă la un set de standarde realizat pentru a măsura performanța nefinanciară a unei companii și folosit de investitori pentru a selecta potențialele investiții sustenabile. ESG cuprinde indicatori ce țin de etică, sustenabilitate și guvernare corporativă, cum ar fi emisiile de gaze cu efect de seră, diversitatea sau corupția.
SFDR
La 6 aprilie 2021, Comisia Europeană a adoptat noi standarde tehnice ce urmează să fie utilizate de către participanții la piețele financiare în raportarea de informații legate de sustenabilitate, în temeiul Regulamentului privind informațiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (Sustainable Finance Disclosure Regulation).
Raportul privind emisiile de gaze cu efect de seră ale participanților la piețele financiare va trebui acum să includă și informații detaliate privind amprenta de carbon a companiilor din portofoliul lor de investiții.
Acest regulament se adresează tuturor participanților la piețele financiare din UE, raportarea fiind obligatorie pentru participanții cu mai mult de 500 de angajați. Pentru cei cu mai puțin de 500 de angajați care nu vor să raporteze aceste informații, este necesar să explice de ce nu doresc să o facă.
Taxonomia UE
Taxonomia UE este un sistem de clasificare menit să clarifice ce investiții sunt sustenabile din punct de vedere al mediului înconjurător, pentru a ajuta investitorii să facă alegeri mai ecologice. Taxonomia UE enunță șase obiective de mediu, legate de aspecte precum energia regenerabilă, biodiversitate sau economia circulară. O companie trebuie să contribuie măcar la unul dintre aceste obiective pentru a fi clasificată drept sustenabilă, fără a încălca însă niciunul dintre celelalte obiective. Această clasificare vine în completarea SFDR și ca un ajutor pentru investitori – întrucât acum amprenta de carbon a investițiilor afectează în mod direct amprenta proprie, este în interesul investitorilor să aibă în portofoliu proiecte și companii cât mai verzi.
SFDR RTS
Standardele tehnice de reglementare (Regulatory Technical Standards) reprezintă un set de standarde care oferă îndrumări suplimentare privind conținutul și metodologia abordate în cazul anumitor cerințe de raportare din cadrul SFDR și al Taxonomiei. Din acest set de standarde tehnice fac parte și ceea ce numim Principal Adverse Impacts (PAI), un set de indicatori ESG în legătură cu care participanții la piețele financiare trebuie să furnizeze informații detaliate, pentru fiecare companie din portofoliul de investiții. 14 indicatori principali – 9 indicatori de mediu, cum ar fi emisiile de GES sau amprenta de carbon, și 5 indicatori care acoperă aspecte sociale – sunt considerați obligatorii pentru evaluarea adecvată a impactului negativ din punctul de vedere al sustenabilității.
Ce pot face companiile pentru a se alinia cu noile directive?
- Calcularea amprentei
Din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, este necesară calcularea amprentei de carbon, care ia în calcul emisii din întregul lanț valoric.
Amprenta de carbon este de obicei împărțită în trei categorii, în concordanță cu metodologia dezvoltată de Protocolul GES, un standard internațional de calculare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
- Scope 1 include emisiile directe, precum cele ce ies pe țevile de eșapament ale mașinilor sau cele ce ies pe hornurile fabricilor.
- Scope 2 include emisiile indirecte, asociate cel mai adesea cu producerea de electricitate. Electricitatea intră în această categorie pentru că faptul de a consuma energie nu produce emisii (vs. faptul de a consuma carburant), însă faptul de a produce energie generează emisii de gaze cu efect de seră.
- Scope 3 include emisii provenind din procese și activități ce țin de întregul lanț valoric, de la consumul de apă sau cantitatea de deșeuri generată, până la hârtia igienică, pixurile sau scaunele achiziționate pentru birourile companiei.
Pentru participanții la piețele financiare, este necesară și calcularea emisiilor aferente portofoliului de investiții (i.e., emisiile fiecărei companii în care participantul investește, de aceea este recomandată investirea în companii verzi sau care adoptă politici de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră). Deși nu este explicitată în directive, pentru companiile de asigurări, calcularea emisiilor aferente portofoliului de asigurări este recomandată de PCAF (Partnership for Carbon Accounting Financials), un parteneriat global al instituțiilor financiare care colaborează pentru a dezvolta și implementa o metodologie pentru calcularea și publicarea amprentei de carbon asociate portofoliului de investiții și de asigurări.
- Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Calcularea amprentei este importantă pentru a putea contoriza de unde ai plecat și unde ai ajuns, însă pentru a ajunge undeva este necesară și o reducere a emisiilor calculate, prin:
- tranziția către surse de energie regenerabilă și/sau prin utilizarea unei cantități mai mici de energie la nivel de companie;
- renunțarea pe cât posibil la călătoriile de afaceri, în special la cele făcute cu avionul, înlocuindu-le cu întâlniri virtuale;
- asigurarea posibilității angajaților companiei de a folosi transportul în comun, de acasă spre locul de muncă și invers;
- reducerea consumului de plastic la birou și colectarea selectivă;
- comercializarea de produse sustenabile;
- înlocuirea flotei auto cu una electrică;
- alegerea unor furnizori locali.
- Compensarea emisiilor
După ce o companie și-a redus amprenta pe cât este omenește posibil, restul de emisii le poate compensa prin proiecte verzi, precum cele de reîmpădurire, copacii având capacitatea de a stoca carbon. De menționat două aspecte:
- Este important ca aceste compensări să se întâmple după ce a fost redusă amprenta, și nu doar ca o modalitate de a evita reducerea ei;
- Este crucial ca proiectele verzi să fie într-adevăr verzi, anume să contribuie la capacitatea de stocare de carbon a planetei. Astfel, se înțelege că faptul de a nu tăia copaci nu este același lucru cu a planta copaci noi.
Concluzie
Deși directivele europene funcționează ca un stimulent eficient când vine vorba de a motiva companiile să își calculeze și reducă amprenta de carbon, un pas mare din punct de vedere civilizațional ar fi ca marile companii să simtă că este responsabilitatea lor să facă acest lucru, și în lipsa unei presiuni legale din partea Uniunii Europene sau a unei rațiuni de branding/marketing. Aceasta este, desigur, o utopie, iar faptul că unele companii iau măsuri măcar din cauza presiunii legale ar trebui văzut deja ca un pas important.
Pe plan local, nu există încă legi legate de amprenta de carbon a companiilor. Până acum, tot ce a apărut în acest sens sunt Codul sustenabilității, tradus din germană, și raportul Limitarea schimbărilor climatice și a impactului lor: o abordare integrată pentru România, realizat de Departamentul Climă și Sustenabilitate al Administrației Prezidențiale, care vorbește pe larg despre problema emisiilor de GES în România, atingând aspecte precum lipsa sensibilizării și a educației în rândul populației privind schimbările climatice, lipsa tehnologiilor și a bazelor de date necesare calculării amprentei și a reducerii emisiilor, precum și necesitatea instruirii angajaților în domeniul schimbărilor climatice și al energiei verzi. Din păcate, raportul se limitează la a ridica probleme fără a oferi soluții, însă, din nou, este un pas înainte dacă vrem să aducem subiectul schimbărilor climatice în atenția publică.
Autor : Florentina Gavrilă , ECONOS
