Actuala Casă de Cultură a Studenților, găzduită de generoasa intersecție din Fundație, acest nod al celor mai circulate străzi ale Iașului și adevărată poartă de intrare a mult îndrăgitului deal al Copoului, există astăzi pe locul unde s-a aflat înainte de 1960 un mic palat, cunoscut sub numele de Palatul Beldiman. Palatul a fost construit în 1807 după planurile tânărului inginer Gheorghe Asachi.
Ulterior construirii, clădirea va avea numeroși proprietari și diverse destinații, dintre care: 1867 – ,,Hotel d’Angleterre`, 1885 – ,,Maison Jockey Club – Restaurant de Paris`. La parter este găzduită ,,Cofetăria Tuffli` ținută de cofetarul elvețian Richard Tuffli, iar mai apoi, între cele două războaie mondiale, ținută de Constantin Vlădescu , cofetăria devenind ,,furnizor al Casei Regale` în 1929.
În clădire mai funcționează un cazinou și restaurantul ,,Corso`. Din 1945, influența rusă își face simțită prezența și regăsim la parterul Palatului Beldiman librăria ,,Cartea Rusă`, iar la etaj sediul ,,Asociației Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică`. În 1959, sistematizarea zonei aduce sfărșitul acestui stabiliment impunător, cladirea este demolată , iar în locul ei apare o parte a Parcului Voievozilor precum și Casa de Cultură a Studenților din Iași.
Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.
– Poarta I a Cetății Alba Iulia, ieri și azi
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!