1. Există posibilitatea ca prin acte notariale autentice sau sub semnătură privată să se obțină foloase patrimoniale pentru prelevarea și transplantul de organe?
Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege.
Altfel spus, obţinerea de foloase materiale sau avantaje – de orice natură – în schimbul acordului pentru prelevarea şi transplantul de organe este strict interzisă de lege.
2. Cine poate avea calitatea de donator?
Prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană se poate face fie de la donatori în viaţă, fie de la donatori decedaţi.
3. În ce condiții se poate face prelevarea de organe și țesuturi de la donatori în viaţă?
Prelevarea de organe și țesuturi se face exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
Prelevarea nu poate fi făcută decât de la persoane majore, care au capacitate deplină de exerciţiu (nu poate fi făcută prelevarea de la minori sau de la persoanele aflate în viaţă, lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege).
Prelevarea se face doar cu acordul scris, liber, prealabil şi expres al donatorului; acordul pentru prelevarea şi transplantul de organe de la un donator în viaţă se întocmeşte în formă autentică şi trebuie să cuprindă declaraţia donatorului că a fost informat cu privire la riscurile intervenţiei, în ceea ce priveşte organu, ţesutul, celulele care urmează a fi prelevat/prelevate.
Donatorul poate reveni oricând asupra acordului (consimţământului), până în momentul prelevării.
4. Există posibilitatea ca o persoană să-și exprime acordul încă din timpul vieții ca organele să fie prelevate în vederea transplantului, în eventualitatea decesului său?
O persoană cu capacitate deplină de exerciţiu îşi poate exprima în timpul vieţii, în mod anticipat, acordul la prelevarea de organe şi ţesuturi după decesul său, prin testament sau prin declaraţie autentică.
5. În ce condiții se poate face prelevarea de organe și țesuturi de la persoanele decedate?
Prelevarea de la persoanele decedate:
- se face exclusiv în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege;
- prelevarea nu poate fi făcută decât cu acordul scris, exprimat în timpul vieţii, al persoanei decedate;
- dacă persoana decedată nu şi-a exprimat acordul în timpul vieţii, este necesar acordul scris, liber, prealabil şi expres dat, în ordine, de soţul supravieţuitor, de părinţi, de descendenţi ori, în sfârşit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv (ordinea în care sunt chemate rudele defunctului pentru a-şi exprima acordul cu privire la prelevarea de organe şi transplant diferă de ordinea în care acestea sunt chemate la succesiune).
InfoCons (www.infocons.ro), Asociație pentru Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*