Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a aprobat prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienții casnici la nivelul de 88,28 lei/MWh. Noul nivel este cu 6,8 lei mai mare decât cel valabil pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh.
În comunicatul de presă transmis luni, ANRE reamintește că odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, “preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piață, pe baza cererii și ofertei și constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziție a gazelor naturale (CUG) și, implicit, a prețurilor finale la consumatorii casnici`.
Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în ședința Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017.
Modificarea valorii CUG generează o creștere a prețurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale prețurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018, precizează ANRE. “Impactul unitar în prețurile practicate de furnizorii clienților casnici reglementați, este de 0,68 bani/Kwh, ceea ce reprezinta o crestere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 Kwh/luna/loc de consum`.
Sursa: ANRE