Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România este unul dintre cei mai activi actori ai societăţii civile româneşti care acţionează pentru protejarea consumatorilor, aplicând o strategie formativă şi educativă menită să responsabilize consumatorii şi să le stimuleze încrederea.

În cei 18 ani în care aţi susţinut campania naţională „o9atitudine” aţi derulat evenimente coerente şi consistente, demersuri concrete şi acţiuni susţinute pentru ca noi cetăţenii să fim corect informaţi şi să facem alegeri bune. Aţi arătat că protecţia şi siguranţa consumatorului trebuie să fie o prioritate bazată pe cunoaştere, informare corectă şi educaţie susţinută, pe înţelesul fiecăruia. Totodată, aţi jucat un rol important în reprezentarea eficace şi apărarea intereselor consumatorilor.

Protejarea consumatorilor faţă de incidenţa unor pericole ce pot afecta sănătatea, siguranţa sau bunăstarea economică şi socială, precum şi garantarea drepturilor consumatorilor de bunuri şi servicii în relaţia cu comercianţii, reprezintă esenţa unei politici eficiente a consumatorilor din orice ţară europeană. Consumatorii trebuie să fie responsabilizaţi, sprijiniţi şi încurajaţi să facă alegeri durabile şi sănătoase, care să aducă economii pentru ei şi pentru întreaga societate. Facilitând accesul consumatorilor la informaţii pertinente şi utile aţi dezvoltat calea spre o alegere conştientă a bunurilor şi serviciilor pentru consum, potrivit nevoilor şi exigenţelor personale.

Apreciem natura proiectelor pe care le derulaţi în scopul informării şi educării cetăţenilor, deoarece consolidarea poziţiei consumatorilor şi protejarea eficientă a siguranţei şi a intereselor lor economice sunt obiective esenţiale ale politicii europene în domeniu. Acordarea unei atenţii sporite intereselor consumatorilor contribuie la de ameliorarea calităţii vieţii cetăţenilor.

Vă transmit aprecierea şi consideraţia mea cu privire la activităţile şi demersurile pe care le faceţi pentru a informa cetăţenii şi partenerii, printre care ne numărăm ca beneficiari.

Vă urez succes în activitate şi îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse!

 

Costel FOTEA, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi

 

 

Mesajul integral poate fi vizualizat AICI 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal