Cadru istoric
`Ispita` civilizaţiei, statutul economic al omului, banii, au adus cu sine consecinţele de rigoare, făcând necesară protecţia într-un cadru legal. Pedepsirea comerţului cu produse neconforme a apărut din cele mai vechi timpuri în toate culturile (aztecii pedepseau cu moartea falsificarea boabelor de cacao).
În 1962 pe 15 martie, s-a făcut un pas important privind protecţia consumatorilor, prin`Carta drepturilor consumatorilor`, un mesaj al preşedintelui J.F. Kennedy adresat Congresului american, care presupune patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii. Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori declarând această zi ,,Ziua mondială a drepturilor consumatorilor`.
În 1975, Comisia Comunitatii europene a adoptat `Programul pentru o politică de protecţie şi informare a consumatorilor` iar în 1985 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat prin Rezoluţia nr. 39/248, ,,Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor`.
În România, grija statului faţă de consumator şi comerţul echitabil au existat încă de acum două secole (ocaua lui Cuza nefiind un mit), la nivel de instituţii moderne, ţara noastră aliniindu-se celorlalte ţări europeene mai întâi cu un departament ce era parte integrantă a organismului ce se numea, pe atunci, Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate.
În 1992 apare Institutul Român de Standardizare, Biroul Român de Metrologie Legală şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. `Ordonanţa nr. 18/1992 reprezintă actul de naştere al instituţiei care acţionează pentru realizarea strategiei politicii şi a obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi al intereselor legitime ale acestora`.
Coordonate curente pentru cetăţeanul consumator
Instituţiile statului de protecţie, trebuiesc însă completate de o voce subiectivă, consumatorul însuşi.
Consumatorul din prezent cunoaşte `inamici noi` în lupta cu încercarea sa continua de a-şi proteja starea de bine, având în vedere că societatea aflată la cel mai înalt nivel de evoluţie impune noi `demoni`.
Apariţia industriei publicitare, dezvoltarea marketingului la un nivel atât de complex fac astfel încât consumatorul să fie manipulat în moduri mai puţin evidente. Existenţa strategiilor de marketing, stabilirea grupurilor ţintă şi a publicităţii incisive, invazive face ca într-o societate cu atâtea mijloace de comunicare existente, consumatorul să aibă, fără să conştientizeze, puţine de spus faţă de ceea ce consumă; companiile ajung să-şi aleagă clienţii consumatori mai degrabă decât reciproca, de aceea grija faţă de consumator trebuie îmbunătăţită, informaţiile despre noul comerţ/servicii trebuiesc reactualizate. Societatea modernă impune mai mult ca niciodată exprimarea consumatorilor iar asocierea lor în entităţi organizate facilitează acest lucru.
Asocierea şi evolutia formelor de asociere aduce cu sine o mai bună organizare a autorităţilor responsabile din acest domeniu, care trebuie să reacţioneze, să se reorganizeze şi ele deasemeni, astfel încât să urmărească binele cetăţeanului plătitor de taxe.
Apariţia organizaţiilor de consumatori şi de asociaţii din ce în ce mai serios concepute şi implicate în activităţi de cercetare a pieţei de consum este imperativă. Concomitent se cere şi constituirea unor la fel de implicate şi de active asociaţii de protecţia consumatorilor.
Incepând cu acest secol organizaţiile de consumatori şi asociaţiile de protecţie a consumatorilor trebuie să fie din ce în ce mai active şi interactive. Să înlesnească căile de acces şi dialog între producători, comercianţi, instituţii ale statului din domeniu şi consumator. Organizaţiile de consumatori, asociaţiile de protecţia consumatorilor, ombudsmen sunt cel mai fidel glas al cetăţeanului consumator iar cum una dintre trăsăturile de bază a societăţii curente este consumul (chiar consumatorismul) acest glas trebuie să fie exprimat din ce în ce mai clar şi mai coerent.
