Limonadă cu ananas cu până la 4 aditivi ! Care sunt E-urile care se repetă cel mai des – Alege bine , te simți bine ! InfoCons a realizat în parteneriat cu Declaratie-Nutritionala.ro un studiu privind ingredientele și valorile nutriționale ale limonadei cu ananas comercializate în restaurante. Datele au fost preluate din meniurile fizice ale unităților care au făcut obiectul studiului, precum și de pe site-urile de unde consumatorii pot comanda online aceste produse. Limonada cu ananas este o băutură răcoritoare tot mai populară, asociată de consumatori cu prospețimea și cu aroma exotică a fructului. Dincolo de apă, zahăr și suc de fructe, multe rețete comerciale conțin însă o serie de aditivi alimentari cu rol de conservare, colorare, corectare a acidității și îngroșare. Analiza etichetelor de limonadă cu ananas realizată de InfoCons a evidențiat șase aditivi frecvent utilizați. Deși pare o băutură simplă, culoarea și stabilitatea ei sunt, de multe ori, rezultatul unor adaosuri – inclusiv al unui colorant sintetic. Un număr de 15 de preparate de tip limonadă cu căpșuni au făcut obiectul analizei InfoCons, cu accent pe tipul și frecvența aditivilor alimentari utilizați. Rezultatele arată că o singură porție poate conține între 2 și 4 aditivi, în funcție de rețetă și de producător. Deși porția obișnuită variază între 330 și 400 de mililitri, numărul aditivilor prezenți diferă semnificativ de la un preparat la altul: Acid citric (E330). Unul dintre cei mai utilizați aditivi din băuturi. Corectează aciditatea și oferă gustul acrișor, caracteristic limonadei; are și rol antioxidant, contribuind la stabilitatea produsului. Sorbat de potasiu (E202). Conservant care împiedică dezvoltarea drojdiilor și a mucegaiurilor, prelungind durata de păstrare, mai ales la variantele îmbuteliate. Pectine (E440). Agent natural de gelificare și îngroșare, obținut din fructe. Conferă textură și ajută la menținerea particulelor de fruct în suspensie, pentru un aspect uniform. Albastru briliant (E133). Colorant sintetic de nuanță albastră, folosit în cantități mici, de regulă în combinație cu pigmenți galbeni sau naturali, pentru a obține culoarea dorită. Consumatorii care preferă să evite coloranții sintetici ar trebui să verifice atent lista de ingrediente. Antocianine (E163). Pigmenți naturali din fructe și legume, responsabili de nuanțele roșu-violet, folosiți pentru ajustarea culorii finale a băuturii. Citrat de sodiu (E331). Regulator de aciditate și stabilizator, folosit adesea împreună cu acidul citric pentru a echilibra gustul și a menține un pH constant pe durata de valabilitate. Prin aplicația mobilă InfoCons, consumatorul poate afla, direct în magazin, ce se ascunde în spatele etichetei. Este suficientă scanarea codului de bare al produsului pentru a vedea aditivii conținuți și explicația fiecăruia. Lista completă a aditivilor alimentari / E-uri poate fi consultată AICI Sfat de siguranță : Alegi bine , te simți bine cu Aplicația InfoCons de Protecția Consumatorilor ! Aplicația identifică simplu , independent și gratuit produse alimentare pentru tine și familia ta , inclusiv aditivii din produse . Semnătura : Departamentul InfoCons Studii și Teste Comparative
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează despre numărul de aditivi alimentari
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează despre aditivii frecvent întâlniți
Este bun conservant în special faţă de mucegaiuri şi drojdii, nefiind eficient împotriva bacteriilor. Prezintă activitate optimă la pH mai mic de 6,5 (produse acide şi uşor acide). Sorbaţii se mai utilizează şi în combinaţie cu benzoaţii în produse precum băuturile aromate nealcoolice (răcoritoare), băuturi alcoolice slabe, concentrate lichide de ceai (utilizate la dozatoare), unele produse din fructe şi legume conservate, gemuri şi jeleuri cu conţinut scăzut de zahăr, măsline şi produse pe bază de măsline, produse din peşte, crustacee, creveţi, moluşte, sosuri emulsionate şi neemulsionate, condimente, mirodenii, muştar, salate preparate, deserturi pe bază de produse lactate netratate termic, la conservarea ouălor în stare lichidă, în alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale, suplimente alimentare lichide şi gumă de mestecat.
InfoCons Protecția Consumatorilor te informează despre rolul aditivilor frecvenți pentru consumator
Informații utile pentru consumatori
Soluția InfoCons vine în sprijinul consumatorilor
Limonadă cu ananas cu până la 4 aditivi ! Care sunt E-urile care se repetă cel mai des – Alege bine , te simți bine !

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!
**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

















