De unde ar trebui să înceapă educația alimentară ? Și cum o facem relevantă pentru copii și părinți, fără a deveni rigidă sau moralizatoare ? InfoCons protectia consumatorilor te informeaza
CUPRINS InfoCons protectia consumatorilor :
- Când ar trebui să înceapă educația alimentară a copiilor ?
- Nu există „mâncare bună” și „mâncare rea” în mod absolut
- Relevanța educației alimentare pentru copii
- Concluzie privind educația alimentară pentru copii
1. Când ar trebui să înceapă educația alimentară a copiilor ?
Educația alimentară a copiilor ar trebui să înceapă devreme, în familie. Primele lecții despre mâncare se predau de fapt informal: copilul observă ce, când și cum mănâncă părinții lui. De aceea, formarea unor obiceiuri sănătoase începe cu mediul de acasă – având în casă alimente variate și nutritive, servind mese regulate în familie și implicând copiii, pe cât posibil, în pregătirea mesei. Chiar și un copil mic poate participa la alegerea alimentelor (“ce legume punem în ciorbă azi?”) sau la gătit în moduri simple (de exemplu să spele o legumă, să amestece o salată). Implicarea practică îi stârnește interesul și îl face mândru să guste ce a “gătit” și el. Copiii implicați în cumpărături și bucătărie deprind abilități pentru viitor și devin mai deschiși să încerce alimente noi. Tot acasă se formează și atitudinea față de mâncare: este important ca părinții să evite discursul rigid despre “mâncare sănătoasă versus nesănătoasă” în termeni de vină sau moralitate.
2. Nu există „mâncare bună” și „mâncare rea” în mod absolut
Nu există „mâncare bună” și „mâncare rea” în mod absolut – acest tip de etichetare le transmite copiilor că și ei sunt “buni” sau “răi” dacă mănâncă anumite lucruri, ceea ce poate duce la sentimente de vinovăție sau, mai târziu, chiar tulburări de alimentație. Specialiștii recomandă să nu atribuim alimentelor conotații morale; în schimb, putem explica unui copil că unele alimente “ne dau energie și ne hrănesc corpul”, pe când altele “sunt doar un răsfăț gustos”. Astfel, mesajul devine: toate alimentele pot avea loc în dietă, doar că unele trebuie consumate mai des, iar altele mai rar. Acest ton echilibrat și pozitiv evită stigmatizarea alimentelor “interzise” și previne luptele de putere inutile.
Care sunt cele mai frecvente greșeli în alimentația copiilor, chiar și în familiile care încearcă să facă alegeri corecte ? InfoCons protectia consumatorilor te informeaza
3. Relevanța educației alimentare pentru copii
Relevanța educației alimentare pentru copii crește atunci când este adaptată vârstei și când devine interactivă. Pentru copiii mici, poveștile, jocurile și exemplele vizuale funcționează mai bine decât teoriile abstracte. Putem, de pildă, să ne jucăm “de-a culorile în farfurie” – să încurajăm copilul să pună în farfurie alimente de diverse culori (roșu – roșii, verde – castravete, portocaliu – morcov etc.), explicându-i jucăuș că “mâncăm curcubeul” și fiecare culoare are vitamine care ajută corpul (fără a intra în detalii tehnice, desigur). O altă abordare este grădinăritul sau vizitele la piață: un copil care plantează câteva semințe de salată sau merge cu mama la piață să aleagă dovlecei va fi mult mai conectat cu sursa hranei și curios să guste. Pentru copiii mai mari, se pot folosi experimente simple (de ex. să comparăm băuturi cu zahăr vs. apă – punând cuburi de zahăr lângă sticla de suc ca să vizualizeze cantitatea) sau ateliere de gătit la școală, unde să prepare ei o rețetă sănătoasă (salată de fructe, tartine haioase cu legume). Educația alimentară formală, în grădinițe și școli, ar trebui să completeze eforturile de acasă. Aici e esențial ca mesajele să fie transmise fără ton moralizator și fără interdicții drastice, ci sub forma înțelegerii efectelor: de exemplu, o lecție poate arăta “ce face mâncarea pentru noi” – proteinele ne fac musculoși și ne dau putere la joacă, legumele ne feresc de “burtică bolnavă” și ne ajută să nu răcim des, apa ne menține hidratați ca plantele udate etc. Părinții trebuie și ei integrați în acest proces educativ: degeaba învață copilul la școală despre legume, dacă acasă nu i se oferă. Școlile și medicii pot oferi resurse pentru părinți – broșuri, ședințe tematice – cu sfaturi practice despre meniu, astfel încât informația să ajungă și la adulți, nu doar la cei mici.
4. Concluzie privind educația alimentară pentru copii
În concluzie, educația alimentară ar trebui să pornească de acasă, de la o atmosferă relaxată la masă, exemplul personal al părinților și implicarea copilului. Apoi, să fie consolidată prin comunitate (grădiniță, școală, media) într-un mod atractiv și pozitiv, nu prin sperietori sau obligativitate. Scopul este ca atât copiii, cât și părinții, să înțeleagă și să simtă beneficiile alimentației echilibrate, considerând-o o alegere firească, nu o corvoadă impusă.
Semnatura :
Dan Cristian Vodnar, PhD, habil., Professor,
Senate President
Department of Food Science
University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine Cluj-Napoca, Romania
Corresponding Member of the Romanian Academy
Elected Member of Academia Europaea
Website: http://danvodnar.ro
