Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca
Referent Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj Napoca
Dr. Mihaela Aluaș
Autorul și consumatorul împreună din perspectiva Universității Babeș-Bolyai
În orice societate modernă proprietatea intelectuală stă la baza promovării și dezvoltării unei culturi sănătoase a eticii și inovării. Universitatea Babeș-Bolyai se poziționează consecvent în relație cu aceste valori, iar în acest sens cooperează cu actori din mediul socio-economic din România pe baza unor reguli ce protejează proprietatea intelectuală și încurajează un management modern, colaborativ, cu valoare adăugată pentru toți cei implicați.
Obiectivele Universității Babeș-Bolyai, fundamentate pe principiul respectării proprietății intelectuale, vizează:
- Crearea premiselor pentru creșterea competitivității cercetării, bazată pe utilizarea intensivă a cunoașterii
- Identificarea şi promovarea inițiativelor care generează inovație în societate (prin transfer tehnologic și de cunoaștere)
- Accelerarea colaborării, în domeniul cercetării, între mediul universitar şi reprezentanți ai mediului socio-economic (companii, organizații, instituții și persoane fizice)
- Generarea de proiecte de cercetare, dezvoltare și inovare și atragerea de resurse pentru finanțarea acestora; crearea mecanismelor pentru abordarea colaborativă de proiecte inovative de anvergură
- Consolidarea potențialului inovativ din diverse domenii și sectoare prin: instruiri specifice, generarea de interacțiuni și contexte care sa susțină posibilitatea de dezvoltare și deschiderea de noi oportunități prin inovație
Pornind de la dorința continuă de inovare și cunoaștere a Universității Babeș-Bolyai, de la rolul fundamental al instituției în viața comunității locale, naționale și internaționale, respectarea dreptului de proprietate intelectuală și înțelegerea acestei noțiuni au constituit și constituie încă obiective importante pentru fiecare membru al comunității noastre academice.
Respectarea și protejarea drepturilor consumatorului, așa cum sunt aceste drepturi prevăzute de legislația în domeniu, depind și sunt într-o strânsă corelație cu respectarea dreptului de proprietate intelectuală al autorului.
In concordanță cu reglementările naționale recent adoptate s-a trecut, ȋn parteneriat și cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, la digitalizarea tuturor tezelor de doctorat susținute ȋn universitate ȋntre 1990 și 2016. Universitatea promovează și urmărește respectarea normelor eticii universitare și a drepturilor de proprietate intelectuală atât la elaborarea lucrărilor de licență, a celor de disertație și a tezelor de doctorat, cât și ȋn cea ce privește publicațiile cadrele didactice și de cercetare, în reviste și/sau la edituri naționale și internaționale.
Protejând drepturile autorului protejăm de asemenea și consumatorul de educație și de cultură, evitând ca acesta să ajungă să achiziționeze sau să folosească produse contrafăcute. De multe ori, consumatorul este în eroare și nu știe dacă se află în prezența unei lucrări originale sau a unei reproduceri și, mai ales, dacă ideile prezentate în opera respectivă sunt ale autorului sau reprezintă o reproducere a ideilor și argumentelor altcuiva. Cu cât consumatorul va fi mai informat și va înțelege reglementările privind drepturile de autor și mijloacele de protecție oferite de lege cu atât sunt mai mari șansele ca acesta să ajungă să fie un consumator avizat. Astfel, respectarea drepturilor de autor protejează implicit drepturile consumatorului. Totodată, în același spirit de respect real pentru principiile ce guvernează dreptul de autor, în universitatea Babeș-Bolyai utilizarea produselor software educaționale, de productivitate și de cercetare/analiză a datelor este condiționată de existența licențelor necesare pentru folosirea acestora.