Comisia Europeană lansează al doilea concurs DiscoverEU. Începând de astăzi (ora 12:00 CET), până marți, 11 decembrie (ora 12:00 CET), tinerii în vârstă de 18 ani pot solicita un permis de călătorie pentru a descoperi Europa vara viitoare.
Acest concurs reprezintă urmarea primei runde, care s-a bucurat de un mare succes și care a oferit unui număr de 15 000 de tineri posibilitatea de a călători prin Europa în perioada iulie-octombrie 2018. Mulți dintre aceștia au participat evenimentele organizate în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural.
Cine se poate înscrie și în ce mod?
La această rundă se vor putea înscrie toți cetățenii UE născuți între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2000.
Cine poate fi considerat beneficiar într-o poliță de asigurare?
Persoanele interesate să participe se pot înscrie pe Portalul european pentru tineret, unde vor trebui să se înregistreze și să își prezinte planurile de călătorie. Participanții vor fi selecționați pe baza răspunsurilor lor la un chestionar format din cinci întrebări cu mai multe variante de răspuns, legate de cultura și diversitatea europeană, de inițiativele UE destinate tinerilor și de viitoarele alegeri europene, precum și la o întrebare suplimentară pe o temă legată de cea de-a doua rundă.
Candidații selecționați pot călători în perioada 15 aprilie – 31 octombrie 2019, iar călătoria poate dura între 1 și 30 de zile.
Comisia încurajează în special persoanele cu nevoi speciale sau care se confruntă cu probleme sociale să participe la această rundă. Pentru persoanele cu nevoi speciale, Comisia va pune la dispoziție informații și sfaturi utile și va acoperi costurile necesare pentru asistența specială (de exemplu, o persoană însoțitoare sau un câine-ghid pentru participanții cu deficiențe de vedere).
Câștigătorii pot călători singuri sau cu un grup de până la cinci persoane (toate trebuie să fi împlinit 18 ani). Ca regulă generală, vor călători cu trenul. Cu toate acestea, pentru a se asigura un acces larg pe întregul continent, participanții vor putea să utilizeze și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul, acolo unde este necesar. Acest lucru va garanta faptul că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiunile izolate ale UE vor avea și ei șansa de a participa la această inițiativă.
Știti ce reprezinta `Agentii antiaglomeranti` ?
Fiecărui stat membru al UE i s-a alocat un număr de permise de călătorie, pe baza ponderii populației țării sale în raport cu populația totală a Uniunii Europene.
Context
Inițiativa DiscoverEU a fost lansată în iunie 2018, cu un buget de 12 milioane EUR. Până în prezent, DiscoverEU a oferit unui număr de peste 15 000 de tineri posibilitatea de a călători prin Europa. Obiectivul său este de a le crea acestora noi oportunități de a explora bogatul patrimoniu cultural al continentului, de a cunoaște alte persoane, de a învăța de la alte culturi și de a simți ce înseamnă să fii european.
Reacțiile participanților sunt pozitive. Pentru mulți dintre ei, a fost prima dată când au călătorit fără părinți sau alți adulți, iar majoritatea au afirmat că au devenit astfel mai independenți. De asemenea, ei consideră că experiența DiscoverEU le-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine alte culturi și istoria Europei și le-a permis totodată să-și îmbunătățească competențele lingvistice. Două treimi dintre ei au declarat că nu și-ar fi putut plăti permisul de călătorie dacă n-ar fi fost DiscoverEU.
Mitropolia, ieri și azi – o9atitudine pentru cultură
În cadrul următorului buget pe termen lung al UE (2021-2027), Comisia Europeană a propus o finanțare de 700 de milioane EUR pentru DiscoverEU prin viitorul program Erasmus. În cazul în care Parlamentul European și Consiliul sunt de acord cu această propunere, alți 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani vor putea călători între 2021 și 2027.
Sursa: Europa.eu
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!