Campanie realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale în colaborare cu InfoCons – Organizație Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Descarcă plăcuța în format PDF de AICI!
Ce este 112?
- 112 este numărul unic pentru alertarea serviciilor de intervenție rapidă: Poliție, Ambulanță, Pompieri, SMURD, Jandarmerie.
- 112 este gratuit și poate fi apelat de la orice telefon fix sau mobil.
- 112 este ajutorul imediat care depinde de corectitudinea informațiilor pe care le oferiți.
Orice apel primit este transmis în maximum 2-3 secunde serviciilor de intervenție.
Ce este 113?
- 113 este numărul unic pentru alertarea serviciilor de intervenție rapidă: Poliție, Ambulanță, Pompieri, SMURD, Jandarmerie prin SMS
- 113 este gratuit și poate fi folosit de la orice telefon mobil cu serviciul de mesagerie SMS.
- Pentru a utiliza Numărul Unic de Urgență prin SMS 113 este necesară o înregistrare în prealabil:
- Aveţi posibilitatea să vă înregistraţi în trei moduri:
- Prin depunerea documentelor de înregistrare la birourile temporare de asistenţă la înregistrare sau la unul dintre sediile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din Bucureşti sau din ţară – informaţiile cu privire la adrese şi programul acestora vor fi publicate pe website-ul www.112.ro;
- Prin transmiterea prin poştă a documentelor de înregistrare, la adresa: Splaiul Independenţei nr. 323A, sector 6, Bucureşti;
- Prin completarea formularului online aflat pe website-ul www.112.ro.
Într-o situație de urgență:
- fiți calmi și evaluați cu atenție situația
- concentrați-vă pe ceea ce urmează să transmiteți operatorilor 112/113
- nu vă pierdeți răbdarea și răspundeți clar la toate întrebările
- nu închideți telefonul pâna nu vi se spune
Când sunați la 112:
Răspundeți prompt la următoarele întrebări:
- ce urgență aveți
- locul unde este necesară intervenția
- unde vă aflați în acel moment
- de la ce număr de telefon sunați
- cum vă numiți
Rămâneți în continuare la telefon pentru a răspunde și altor eventuale întrebări ale operatorului 112 precum și pentru a primi recomandările necesare.
Nu uitați: TIMPUL este extrem de prețios în cazul unei urgențe. O secundă poate salva o viață.
Cum utilizați Serviciului de urgenţă prin SMS?
- În cazul în care aveţi o urgenţă, sunaţi imediat la numărul 112;
- Operatorul 112 vă va răspunde, însă nu va iniţia un dialog cu dumneavoastră, ci va închide apelul, fiindcă veţi fi identificat automat de către sistem ca fiind o persoană cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire;
- Veţi primi imediat un SMS cu textul: ‘Trlmlteţi SMS la 113 cu urgenţa şi adresa incidentului’;
- Veţi răspunde printr-un SMS la numărul 113, descriind scurt urgenţa şi indicând cu exactitate adresa, inclusiv judeţul. Este indicat să nu folosiţi semne diacritice, dacă telefonul dumneavoastră nu este setat în acest mod, pentru a urgenta transmiterea;
- După transmiterea SMS-ului este posibil să mai primiţi mesaje din partea operatorului 112 cu întrebări suplimentare. Răspundeţi!
- Operatorul 112 va transmite datele obţinute de la dumneavoastră agenţiilor de intervenţie (Poliţie, Ambulanţă, Pompieri) care vă vor ajuta în urgenţa pe care o aveţi.
Exemple de urgențe:
- tâlhărie
- accident de mașină
- incendiu, explozie
- electrocutare
- violență fizică
- trafic și consum de droguri
- inundații
- probleme medicale grave
Nu suni la 112 când:
- esti plictisit
- vrei să glumești
- vrei să chiulești
- nu-ți găsești câinele
- te-ai certat cu prietenii
- nu este o urgență
Constituie contravenţii apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, faptele fiind sancţionate cu amendă de la 500 la 1000 de. Aceeași sancțiune se va aplica și pentru SMS-urile care aduc injurii operatorilor.
Diseminare Materiale
InfoCons (www.infocons.ro) – Asociatie pentru Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*