Ziua internaţională a prieteniei, marcată în fiecare an la 30 iulie, a fost adoptată oficial de ONU în 2011.

Scopul acestei zile este de a transmite mesajul că prietenia între popoare, ţări, culturi şi indivizi poate inspira eforturile de pace şi poate construi punţi de legătură între comunităţi. Conceptul de prietenie este extins astfel dincolo de relaţiile individuale.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal