Anual pe data de 1 octombrie, este sarbatorita “Ziua Internationala a Cafelei”. Această zi a fost marcată, pentru prima dată, la 1 octombrie 2015, şi a coincis cu cea de-a 115-a sesiune a Consiliului Internaţional al Cafelei (ICC) şi cu primul Forum global al cafelei (GCF), desfăşurat în cadrul Expo Milano (1 mai-31 oct. 2015), un eveniment la care au participat peste 150 de state. Decizia privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate cafelei a fost luată de statele membre ale OIC, în martie 2014.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal