Zilele europene ale patrimoniului: 50 de țări permit accesul la situri rar văzute

  1. Acasă
  2. Comunicate de presă
  3. Zilele europene ale patrimoniului: 50 de țări permit accesul la situri rar văzute

Se estimează că peste 20 de milioane de oameni vor profita în cursul lunii următoare de accesul liber la mii de situri rar deschise publicului și la evenimentele speciale din cadrul Zilelor europene ale patrimoniului, organizate în luna septembrie a fiecărui an în 50 de țări din Europa.

`Zilele europene ale patrimoniului oferă oamenilor o oportunitate minunată de a descoperi comori culturale care se află adesea extrem de aproape de locuințele lor, dar a căror existență le este, poate, necunoscută, în vreme ce alte astfel de comori sunt rareori accesibile publicului. Prin faptul că își deschid ușile, aceste situri ne deschid ochii și mințile spre patrimoniul cultural comun și diferit care constituie bijuteria coroanei europene`, a declarat Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

Gabriella Battaini-Dragoni, secretarul general adjunct al Consiliului Europei, a afirmat: `Această inițiativă comună este deosebit de apreciată de concetățenii noștri europeni. Succesul său în cei 20 de ani de existență se datorează organizării sale la nivel local, de către comunitățile municipale și regionale. În fiecare an, comunitățile din întreaga Europă devin parte a unei «familii culturale» care sărbătorește patrimoniul nostru cultural european extraordinar de bogat.`

Publicul va avea acces la o uimitoare varietate de evenimente și situri: de la `patrimoniul ascuns` al Franței (exemple rar văzute sau neașteptate de patrimoniu ascuns în ziduri, în subteran sau în peisaj) și arhivele cu sediul la Leeds ale lanțului de magazine Marks & Spencer, celebru pentru lenjeria intimă și sandvișurile sale, la exemple ale îndelungatei povești de dragoste, care datează din epoca neolitică, dintre Germania și cherestea, în toate formele pe care le poate lua acest material, și celebrarea la Bruxelles, în Belgia, a `Artei construcției`, prin care se evidențiază progresele inginerești și tehnice ce au permis evoluția arhitecturii de-a lungul secolelor.

Numeroase țări organizează evenimente comune care accentuează dimensiunea europeană a inițiativei. Spania, Ucraina, Moldova și Georgia, de exemplu, au creat un site internet care va lega muzeele dedicate vinului din întreaga Europă; Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Slovenia, Franța și Belgia cooperează în vederea realizării unui eveniment dedicat schimburilor de experiență între tineri și educației privind patrimoniul.

 În paralel, în 21 de țări europene, are loc un concurs de fotografie, `Wiki loves monuments`, care vizează să încurajeze publicul să descopere semnificația culturală, istorică și științifică a vecinătății lor.

Etapele următoare

A cincea ediție a Forumului Zilelor europene ale patrimoniului se va desfășura la Nicosia, în Cipru, în perioada 14-16 octombrie, în prezența comisarului Androulla Vassiliou. Forumul se va concentra asupra rolului tehnologiilor informației și comunicațiilor în facilitarea accesului la patrimoniul cultural și în încurajarea eforturilor oamenilor pentru conservarea patrimoniului cultural.

Contextul Zilelor europene ale patrimoniului

Lansate în 1985, Zilele europene ale patrimoniului au fost organizate începând din 1999, ca inițiativă comună a Comisiei Europene și a Consiliului Europei. Cele 50 de țări semnatare ale Convenției culturale europene iau parte la Zilele europene ale patrimoniului, oferind vizite la noi comori culturale și deschizând clădiri istorice care sunt în mod normal închise publicului. Evenimentele culturale aduc în prim-plan meșteșugurile și tradițiile, precum și arhitectura și arta locale, și vizează, totodată, promovarea înțelegerii reciproce între cetățenii europeni.

InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

Sursa: Comisia Europeana
Bruxelles, 3 septembrie 2012

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Pe același subiect

Distribuie

Meniu