Carrefour, Auchan și Cora, amendate de Consiliul Concurenței cu peste 15 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat şapte companii active pe piaţa comercializării produselor alimentare din România (3 retaileri şi 4 furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 87.713.336 lei (aprox. 18,8 milioane euro), informează autoritatea pentru concurenţă.

Companiile sancţionate sunt:

  • Auchan Romania SA – 36.563.004 lei (7,84 milioane euro);
  • Carrefour România SA – 26.995.645 lei (5,79 milioane euro);
  • Romania Hypermarche (Cora) SA – 12.410.834 lei (2,66 milioane euro);
  • Quadrant-Amroq Beverages SRL – 5.984.053 lei (1,28 milioane euro);
  • Star Foods EM SRL – 3.930.920 lei (843.599 euro);
  • Strauss România SRL – 1.785.767 lei (383.236 euro);
  • Nelson Prod SRL – 3.113 lei (9.252 euro).

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei privind fixarea preţurilor între retailerii Auchan, Cora şi Carrefour şi furnizorii acestora, în perioada 2010-2016. În urma investigaţiei a fost sancţionată atât încălcarea regulilor naţionale, cât şi a regulilor europene de concurenţă, pentru fixarea preţurilor de revânzare (de raft) în cadrul promoţiilor desfăşurate de retaileri.

Consiliul Concurenţei a constatat că în anumite cazuri preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim pentru revânzarea produselor către consumatorul final. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

Carrefour România SA a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o reducere a amenzii, precizează comunicatul instituţiei de control. Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei se virează integral către bugetul de stat. Companiile sancţionate pot ataca decizia autorităţii de concurenţă la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la publicarea deciziei.

Aceasta este a doua investigaţie derulată de autoritatea de concurenţă, finalizată cu sancţiuni, pe piaţa comercializării de produse alimentare. Reamintim că, în anul 2015, autoritatea de concurenţă a sancţionat retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora cu amenzi în valoare totală de aproximativ 35 milioane de euro pentru fixarea preţurilor, în perioada 2005-2009. Amenzile au fost încasate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Unele companii sancţionate au contestat sancţiunile Autorităţii de Concurenţă, procesele aflându-se pe rolul instanţelor.

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în înţelegeri anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor sau chiar de imunitate totală.

Citește și:

– Comisarii ANPC au aplicat amenzi în valoare de peste 2.000.000 lei pentru abateri constatate în perioada sărbătorilor de iarnă

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal