În ultimii 10 ani, principalul text legislativ al UE privind substanțele chimice (`REACH`) a îmbunătățit în mod semnificativ protecția sănătății umane și a mediului și a promovat metode alternative la testarea pe animale. Pe această bază, Comisia propune astăzi o serie de acțiuni pentru a facilita și mai mult punerea sa în aplicare.
Substanțele chimice sunt prezente în fiecare aspect al vieții noastre, la locul de muncă, dar și în bunurile de consum, cum ar fi articolele de îmbrăcăminte, jucăriile, mobila și aparatele electrice. Substanțele chimice sunt esențiale pentru viața noastră de zi cu zi, dar unele dintre acestea pot prezenta riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu. Revizuirea Regulamentului REACH, publicată astăzi, arată că, datorită Regulamentului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), întreprinderile și autoritățile din UE asigură utilizarea în condiții de siguranță a substanțelor chimice și eliminarea treptată a substanțelor periculoase.
Comisarul pentru piața internă și industrie, Elżbieta Bieńkowska, a declarat: `Regulamentul REACH este cea mai avansată și mai cuprinzătoare legislație privind substanțele chimice din lume; multe alte state au urmat exemplul UE în ceea ce privește reglementarea substanțelor chimice. În prezent, industria din UE produce substanțe chimice mai sigure pentru cetățeni și pentru mediu. Trebuie să valorificăm acest succes și să ne asigurăm că producătorii din UE nu se confruntă cu dezavantaje concurențiale față de producătorii din afara UE, în special asigurându-ne că bunurile importate respectă normele UE privind substanțele chimice.`
Comisarul pentru mediu, Karmenu Vella, a declarat: `Majoritatea europenilor sunt îngrijorați cu privire la expunerea la substanțe chimice periculoase. Prin intermediul REACH, UE a abordat cu succes preocupările lor, contribuind la îmbogățirea cunoștințelor cu privire la substanțele chimice și interzicându-le pe cele dăunătoare pe piața UE. REACH este deja o sursă de inspirație pentru legislația privind substanțele chimice din alte țări; îmbunătățirile suplimentare ne vor permite să protejăm și mai bine sănătatea cetățenilor și mediul.`
REACH continuă să furnizeze rezultate concrete pentru europeni:
- Îmbunătățirea siguranței produselor pentru consumatori, lucrători și mediu: În conformitate cu REACH, UE a făcut progrese în ceea ce privește restricționarea sau interzicerea utilizării anumitor substanțe chimice care pot fi dăunătoare pentru sănătatea umană sau pentru mediu și încurajarea înlocuirii lor cu alternative mai sigure. Iată câteva exemple:
o Interzicerea substanțelor chimice nocive: au fost adoptate18 restricții pentru diferite grupuri de substanțe, cum sunt cromul, nichelul și plumbul în produsele de consum; bisfenolul A, un perturbator endocrin, în bonurile caselor de marcat și, de asemenea, compușii nonilfenolici, toxici pentru mediul acvatic, în articolele textile.
o Înlocuirea celor mai periculoase substanțe (`substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită`) prin alternative mai sigure: Până în prezent, au fost identificate 181 de substanțe chimice care pot avea efecte grave asupra sănătății umane și asupra mediului, iar 43 sunt incluse în `lista de autorizare REACH`, ceea ce înseamnă că întreprinderile trebuie să obțină o autorizație pentru utilizarea lor și că aceste substanțe sunt eliminate treptat, pe măsură ce devin disponibile alternative adecvate.
- Testarea care nu recurge la animale: REACH promovează metode alternative, care nu implică utilizarea animalelor pentru evaluarea pericolelor asociate substanțelor chimice, reducând nevoia de teste pe animale. Comisia a pus la dispoziție aproximativ 40 de milioane EUR pe an pentru sprijinirea cercetării în domeniul metodelor alternative în perioada 2012 – 2016.
- Un ansamblu cuprinzător de date privind securitatea chimică pe piața unică a UE: Până în prezent, prin procedura de înregistrare REACH s-au colectat informații cu privire la peste 17 000 de substanțe în 65 000 de dosare de înregistrare a principalelor substanțe chimice fabricate și utilizate în UE. Astfel au fost îmbunătățite comunicarea și transparența în lanțul de aprovizionare, fapt care a permis Europei să răspundă mai bine riscurilor legate de substanțele chimice și să continue să armonizeze piața internă pentru substanțele chimice.
Pentru o mai bună protecție a consumatorilor, a lucrătorilor și a mediului, Comisia Europeană propune astăzi o serie de acțiuni concrete pentru îmbunătățirea punerii în aplicare a regulamentului REACH. Aceste măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea calității dosarelor de înregistrare prezentate de către întreprinderi, pentru simplificarea procesului general de autorizare și pentru a asigura condiții de concurență echitabile între întreprinderile din UE și cele din afara UE. Comisia dorește să sprijine în continuare IMM-urile în vederea respectării legislației și să îmbunătățească punerea în aplicare a legislației de către autoritățile naționale.
Comisia dorește, de asemenea, să asigure o mai bună coerență a regulamentului REACH cu legislația privind protecția lucrătorilor și cu legislația privind deșeurile. Mai multe detalii aici.
Etapele următoare
Comisia va discuta rezultatele și acțiunile subsecvente celei de-a doua revizuiri a regulamentului REACH cu Parlamentul European, cu statele membre și cu părțile interesate în cadrul unei conferințe publice, care este planificată pentru luna iunie 2018.
Context
REACH este Regulamentul european privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice. Acesta a intrat în vigoare în 2007, înlocuind fostul cadru legislativ privind substanțele chimice în UE, care a fost instituit la sfârșitul anilor '60 și în anii '70. În principiu, regulamentul REACH se aplică aproape tuturor substanțelor chimice.
În concordanță cu principiul `poluatorul plătește`, REACH a transferat sarcina probei către sector, acordându-i acestuia responsabilitatea de a asigura securitatea chimică în cadrul lanțului de aprovizionare. Întreprinderile trebuie să identifice și să gestioneze riscurile chimice, demonstrând modul în care substanțele pot fi utilizate în condiții de siguranță. REACH impune noi forme de cooperare între întreprinderi, îmbunătățirea comunicării de-a lungul lanțului de aprovizionare, precum și elaborarea de instrumente pentru a ghida și sprijini întreprinderile și autoritățile publice în procesul de punere în aplicare.
Primul termen de înregistrare a fost în 2010, iar înregistrările au început în 2009. Preînregistrările (necesare pentru a putea înregistra substanțele existente până la termenele limită eșalonate) au avut loc în 2008. 31 mai 2018 va fi termenul final pentru ca întreprinderile să înregistreze toate substanțele chimice fabricate, importate sau introduse pe piața UE în cantitate mai mare de o tonă pe an. Acest raport este rezultatul celei de a doua revizuiri a regulamentului REACH.
De la înființarea ei în 2007, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) joacă un rol important în punerea în aplicare a tuturor proceselor corespunzătoare REACH. ECHA găzduiește cea mai mare bază de date privind substanțele chimice la nivel mondial și permite accesul online facil la datele privind securitatea chimică. ECHA pune de asemenea în aplicare alte acte legislative ale UE privind substanțele chimice și se preconizează că va deveni un actor de referință în ceea ce privește gestionarea durabilă a substanțelor chimice.
Sursa: Europa.eu