Prohibiția este o măsură legislativă sau administrativă prin care se interzice producerea, vânzarea, exportul sau importul unor mărfuri.
Anual, statul stabilește anumite intervale de timp și zone de prohibiție în privința pescuitului atât în scop comercial, cât și recreativ. Această limitare a drepturilor pescarilor, precum și, implicit, ale consumatorilor de pește are însă în vedere un rezultat bun pentru toți – păstrarea echilibrului în natură. În fapt, perioadele anuale de prohibiție în privința pescuitului susțin dreptul nostru, al consumatorilor, de a ne bucura și pe viitor de pește.