Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR) organizează sâmbătă, 9 mai, „Ziua porților deschise” la Camerele Notarilor Publici, sediile principale şi sediile secundare judeţene

uniunea notarilor       InfoCons-Protectia-Consumatorilor-Protectia-Consumatorului

COMUNICAT DE PRESĂ

Uniunea Notarilor Publici din România (UNNPR) organizează sâmbătă, 9 mai, `Ziua porților deschise` la Camerele Notarilor Publici, sediile principale şi sediile secundare judeţene.

 

UNNPR organizează sâmbată, 9 mai, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons) “Ziua Porţilor deschise`. Acţiunea realizată în baza Protocolului de Colaborare încheiat între cele două instituţii reprezintă un prim pas în dezvoltarea unor proiecte ample de educare şi informare a cetăţenilor cu privire la serviciile notariale.

Cu prilejul acestui eveniment notarii publici vor oferi publicului informații gratuite pe teme notariale. Dintre temele pe care se pot solicita consultaţii juridice în materie notarială menţionăm:

  • procedura succesorală notarială;
  • lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moștenitorilor;
  • procedura divorţului;
  • redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic;
  • autentificarea înscrisurilor;
  • legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
  • efectuarea şi legalizarea traducerilor;
  • eliberarea de duplicate de pe acte;
  • numirea custodelui sau a curatorului special;
  • primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral.

Acţiunea `Zilele porţilor deschise` se va desfăşura la Camerele Notarilor Publici, sediile principale şi sediile secundare judeţene. Programul de acordare a consultaţiilor va fi între orele 9 si 16.

Oraşele în care va avea loc acțiunea “Zilele Porţilor deschise` sunt: Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Alexandria, Slobozia, Ilfov, Alba-Iulia, Deva, Sibiu, Bacău, Piatra Neamţ, Oneşti, Braşov, Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca, Bistriţa, Baia-Mare, Zalău, Constanţa, Tulcea, Craiova, Targu-Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Galaţi, Brăila, Focşani, Iaşi, Vaslui, Oradea, Satu-Mare, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Ploieşti, Buzău, Târgovişte, Suceava, Botoşani, Târgu-Mureş, Miercurea-Ciuc, Timişoara, Arad, Reşiţa.

Lista completă conţinând adresele sediilor la care se va acorda consultanţă o puteţi găsi accesând site-ul UNNPR http://www.uniuneanotarilor.ro/

Informaţii generale despre Uniunea Notarilor Publici din România- UNNPR

UNNPR este organizaţia profesională a notarilor publici din România, care exercită atribuţiile prevăzute de lege şi de statut pentru apărarea intereselor membrilor săi, a prestigiului profesiei de notar public si urmăreşte respectarea normelor Codului deontologic.

Uniunea asigură cadrul corespunzător pentru perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea profesională a notarilor publici, întărirea autorităţii si prestigiul instituţiei

Toţi notarii publici fac parte din Uniunea Naţională a Notarilor publici din România. La rândul său Uniunea cuprinde 15 Camere ale Notarilor Publici, organizate după circumscripţia Curţilor de Apel. Elementul structural de bază este biroul notarului public.

Informaţii generale despre Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons

A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fară scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

Fii INFORMAT! IA ATITUDINE – 021.9615

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal