Traseul moaștelor Sfintei Împărătese Elena în România – InfoCons protectia consumatorilor te informeaza

Traseul moaștelor Sfintei Împărătese Elena în România – InfoCons protectia consumatorilor te informeaza

InfoCons Partener

În perioada 30 aprilie – 8 mai 2025, racla cu moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare și cea care a descoperit lemnul Sfintei Cruci, va ajunge în România după următorul program:

Veneția, Italia (Biserica “Sant’Elena”)

Pe 30 aprilie, racla Sfintei Elena va fi purtată într-un pelerinaj istoric de la Veneția în România.

București, Catedrala Patriarhală

În aceeași zi (30 aprilie), între orele 15:00 și 18:00, Cinstitul Odor va fi dus spre închinarea credincioșilor la Catedrala Patriarhală istorică din București, care îi are ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. În Catedrala Patriarhală moaștele Sfintei Elena vor fi întâmpinate de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mănăstirea Pantocrator, jud. Teleorman

În seara aceleiași zile (30 aprilie), la orele 19, racla cu cu Cinstitul Trup al Sfintei Elena va ajunge la Mănăstirea Pantocrator, destinația principală a pelerinajului, unde va fi întâmpinată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.

La mănăstirea teleormăneană Cinstitul Odor va rămâne timp de 9 zile, până în după-amiaza zilei de 8 mai, când se va întoarce la Veneția. În tot acest timp, Mănăstirea Pantocrator va fi deschisă în permanență pentru pelerini.

Aici, într-o atmosferă plină de pace și har, credincioșii vor putea participa la momente liturgice deosebite și, de asemenea, vor putea aduce cinstea cuvenită acestei mari sfinte a creștinătății.

Mai multe informatii despre acest eveniment unic , Sfanta Elena  regasiti pe  : www.sfanta-elena.ro 

 

InfoCons, în calitate de PARTENER al acestui eveniment religios deosebit – „Moaștele Sfintei Împărătese Elena, de la Veneția, pentru prima dată în România” – îi invită pe toți credincioșii să ia parte la un pelerinaj cu o profundă încărcătură spirituală. Această ocazie unică oferă prilejul de reculegere, rugăciune și comuniune, aducând împreună oameni de pretutindeni pentru a cinsti moștenirea Sf  Elena și importanța sa în istoria creștinismului.

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , având Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129 , sector 4, tel: 021/319.32.66 , mail : secretariat@infocons.ro , Protecția Consumatorului ,   Protecția Consumatorilor , Proprietate Intelectuală , Consumers Protection , Consumer Protection , Fii Un Exemplu , Dezvoltare Durabilă ,   Smart Deal , Green Deal , Alertă , Alerte  , Telefonul Consumatorului  , Telefonul Consumatorilor , Sfânta Elena , Sf Elena , Sf. Elena , Sfânta Împărăteasă Elena , Sfinții Împărați Constantin și Elena , Sfinții Constantin și Elena , Realizări , Moștenire , Tradiția Creștină , Tradiții Creștine ,  Origine , Importanța , Biserici , Biserică ,  Pelerinaj , Pelerinaje , Mănăstirea Pantocrator , Veneția , Moaștele Sf. Elena , Moaștele Sfintei Elena , Moaștele Sfintei  Împărătese Elena , Biserica “Sant’Elena” din Veneția , Sf. Constantin și Elena , Sf. Împărați Constantin și Elena 

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și