Sorin Mierlea, Președinte InfoCons , participă astăzi, 25 Iunie 2024 la Consiliul Consultativ al ANRE, începând cu ora 10:00.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanţată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional necesar funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.
Pe ordinea de zi se află următoarele subiecte :
- Proiect de ordin și referat de aprobare pentru modificarea și completarea Normei tehnice privind stabilirea cerinţelor pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţii electrice, cod NTE 010/20/01, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2021.
- Proiect de ordin și referat de aprobare privind Regulamentul pentru acordarea autorizațiilor pentru montarea, punerea în funcțiune, repararea şi exploatarea sistemelor de repartizare a costurilor;
- Proiect de ordin și referat de aprobare pentru modificarea Ordinului Președintelui ANRE nr.118/2023 privind aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2024.
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. ContourGlobal Solutions S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. Rulmenți S.A. Bârlad;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Bacău aparţinând C. Thermoenergy Group S.A. Bacău;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparținând C. UATAA Motru S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centralele CET Bucureşti Sud, CET Bucureşti Vest, CET Progresu şi CET Grozăveşti aparţinând C. Electrocentrale Bucureşti S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din CET Craiova II aparținând Societății Electrocentrale Craiova S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Militari aparţinând C. VEST-ENERGO S.A. Bucureşti;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare Punct de lucru Călăraşi aparţinând C. PREFAB S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare din Giurgiu aparţinând C. Electro Energy Sud S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare de pe amplasamentul din Calea Borşului nr. 23 – Oradea, aflată în exploatarea comercială a C. Termoficare Oradea S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusurile pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centralele CTZ Someş Nord, CT3 Gheorgheni și CT8 Gheorgheni aparţinând C. Colonia Cluj-Napoca Energie S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. Compa S.A. Sibiu;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare CET Botoşani aparţinând C. Modern Calor S.A. Botoşani;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Laborator UPB aparţinând Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusurile pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centralele CET Metrom, CET Noua, CET Nord 1 și CET Nord 2 aparţinând C. BEPCO S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Griviţa aparţinând C. CET Griviţa S.A. Bucureşti;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare ELECTROUTILAJ aparţinând C. ELECTROUTILAJ S.A. Câmpina;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Petrom City aparţinând C. OMV Petrom S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din CET PETROTEL LUKOIL aparţinând societăţii PETROTEL – LUKOIL S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţului reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CT Tudor III din Miercurea Ciuc aflată în exploatarea comercială a C. Poligen Power Energy S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusul pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare SOCERAM aparţinând C. SOCERAM S.A. Câmpina;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind bonusurile pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată în SEN și a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centralele CET Iaşi I și CET Iaşi II, aflate în exploatarea comercială a A.T. Municipiul Iaşi;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din unitatea agregată cu module generatoare în cogenerare aflată în exploatarea comercială a societății AOT Energy S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aflată în exploatarea comercială a societății Termo Ploiești S.R.L.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. URBANA S.A. Sibiu;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centralele CET Freidorf, CET Buziaş și CET Dunărea aparţinând C. Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. Timişoara;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie-octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuți;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala CET Govora, aparţinând C. CET Govora S.A.;
- Proiect de decizie și referat de aprobare privind preţul reglementat pentru energia termică livrată în SACET în perioada iulie – octombrie 2024 din centrala de cogenerare aparţinând C. ENET S.A. Focşani;
- Proiect de ordin și referat de aprobare pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 123/2017 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare al acesteia.
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro