Camera Deputaților a aprobat o modificare a Codului fiscal, după ce Consiliul Economic și Social, Guvernul și Senatul au respins o inițiativă, prin care toate companiile de petrol, gaze și carburanți din România (producătorii, furnizorii, retailerii) vor plăti anul viitor un impozit suplimentar de 0,5% din cifra de afaceri, nu doar cele cu un rulaj de peste 50 de milioane de euro, cum era până acum.
Motivațiile acestor măsuri: ”jucătorii cu afaceri de peste 50 de milioane de euro (care erau obligați să achite până în prezent această taxă) își împart businessul în mai multe firme mai mici pentru a evita plata acestei taxe, ceea ce este legal, însă aduce prejudicii bugetului de stat”, dar mai ales invocarea în mod fals, că aceste măsuri sunt luate: ”pentru eliminarea riscurilor de dezechilibre la nivel național a sectorului de petrol și gaze naturale, ce ar putea aduce atingere inclusiv asupra măsurilor de siguranță energetică la nivelul României.”
Populismul acestei modificări legislative, regăsitundu-se în motrivațiile expuse, dar mai ales în demonstrarea ”falselor interese față de consumatori”.
Mai multe informații AICI .
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro