Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online începând de astăzi, prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.ro
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au operaționalizat proiectul pilot privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar în sistem electronic. Începând de astăzi, 1 februarie, versiunea pilot a aplicației permite eliberarea certificatelor de cazier judiciar pentru persoanele fizice, de cetățenie română, care nu sunt înscrise în evidențele Sistemului Național de Evidență a Cazierului Judiciar Român – ROCRIS.
Citește și : Începând cu 15 martie 2023 , restaurantele trebuie să afișeze ingredientele , declarația nutrițională și aditivii pentru preparate conform Ordinului ANPC – InfoCons Organizație de Protecția Consumatorilor te informează !
Cetățenii au la dispoziție două mecanisme de acces pentru obținerea certificatului de cazier: direct prin autentificarea în portalul hub.mai.gov.ro sau prin accesarea GHISEUL.ro, cele două platforme fiind interconectate.
“Digitalizarea fluxului de eliberare a certificatului de cazier judiciar permite cetățenilor obținerea documentului pe loc, indiferent de locația din care solicită eliberarea. Acest proiect reprezintă un pas important pentru simplificarea relației dintre Ministerul Afacerilor Interne și cetățeni, în beneficiul cetățenilor. Prin implementarea serviciului public electronic de obținere a certificatului de cazier judiciar, Guvernul României pune nevoile reale ale cetățenilor în centrul procesului de digitalizare”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode.
Citește și : InfoCons Organizație de Protecția Consumatorului : În gheata de Mos Nicolae pot ajunge până la 18 aditivi alimentari și 75,4 grame de zahăr
Proiectul pilot va fi extins, aplicația pentru eliberarea electronică a certificatului de cazier judiciar urmând a fi disponibilă atât pentru persoanele fizice care au înscrise mențiuni în cazier, cât și pentru persoanele juridice din România, până la finalul lunii iulie 2023.
„Continuăm procesul de digitalizare a serviciilor publice și lansăm, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și MAI, cazierul judiciar online, așa cum am promis public anterior. Practic, oferim celor aproape 2 milioane de români care merg anual la secția de poliție pentru a obține acest document posibilitatea de a îl accesa la câteva click-uri distanță. Serviciul devine disponibil 24/24, 7 zile din 7, fără a mai fi condiționat de programul de lucru cu publicul, facilitând interconectarea serviciilor instituțiilor publice. Le mulțumesc echipelor tehnice din MCID, ADR și MAI care au lucrat intens la operaționalizarea acestui serviciu, în ultimele luni, și au realizat interconectarea ghișeul.ro cu hub-ul de servicii al MAI. Le mulțumesc, de asemenea, colegilor parlamentari care au susținut și votat legea nr. 3/2023, în special deputatului George Tuță, alături de care am inițiat acest proiect legislativ adoptat și promulgat recent”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja.
Citeste si : Ai grijă ce semnezi! Dicționarul cu termeni din asigurări disponibil în Aplicația InfoCons!
Potrivit Legii nr. 3/ 03.01.2023, pentru completarea art. 28 din Legea nr. 290/2004, privind cazierul judiciar, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.
Mecanismele de obținere a certificatului de cazier judiciar electronic:
- prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, pentru utilizatorii care sunt înregistrați sau doresc să se înregistreze în platformă. Solicitarea cazierului se face urmând procedura de validare a identității electronice folosind un card bancar înrolat 3D Secure, emis de o instituție bancară din România. În urma validării, aceștia vor fi redirecționati către platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru completarea online a cererii tip.
Citeste si : Alertă InfoCons : Pastile de supt cu până la 6 E-uri !
- prin platforma HUB.MAI.GOV.RO, pentru utilizatorii care nu sunt înregistrați în GHISEUL.RO sau nu dețin un card bancar emis de o instituție bancară din Romania. Solicitanții vor completa un formular disponibil în platformă, iar pentru a li se stabili cu certitudine identitatea, se vor prezenta fizic, o singură dată, la un ghișeu al MAI care oferă servicii publice.
În prima fază, certificarea identității va fi realizată prin prezentarea la unitățile de poliție care eliberează certificate de cazier, urmând ca în cursul acestui an certificarea identității să poată fi făcută la toate instituțiile MAI care oferă servicii publice (e.g.: Serviciile publice comunitare pentru eliberarea permiselor de conducere, pașapoartelor, cărților de identitate).
După validarea contului, pentru eliberarea certificatului de cazier, cetățenii vor accesa secțiunea „servicii”, vor selecta motivul solicitării dintr-o listă disponibilă, vor trimite cererea precompletată deja cu datele de stare civilă, iar sistemul va genera automat certificatul de cazier judiciar, semnat electronic. Valabilitatea certificatului emis este de 6 luni de la data eliberării.
Sistemul oferă posibilitatea de a verifica autenticitatea documentului, pe baza numărului de înregistrare a certificatului de cazier și al CNP-ului persoanei.
Prin implementarea etapizată a acestui proiect se asigură timpul necesar optimizării tehnice și funcționale a serviciului, dar și adoptarea măsurilor administrative în vederea asigurării disponibilității și suportului necesar oricăror servicii publice electronice.
Citeste si : Conducătorii auto pot prezenta asigurarea RCA în format electronic
Astfel, asigurarea suportului vizează, pe de o parte, componenta tehnică (echipamente, soluții tehnice) și resurse umane specializate (personal tehnic), și, pe de altă parte, asistență acordată utilizatorilor prin asigurarea de personal pentru suport permanent ce va fi disponibil telefonic, prin web sau e-mail.
Sursa : Ministerul Afacerilor Interne