În 2021, 13 state membre ale UE cu producție de energie electrică nucleară au generat 731 701 gigawați-oră (GWh) de energie electrică nucleară (+7% față de 2020; +48 189 GWh). Aceasta reprezintă peste 25 % din producția totală de energie electrică a UE .
Citește și : Din luna ianuarie 2023, consumatorii vor putea returna ambalajele diferitelor produse
Cel mai mare producător de energie nucleară din UE în 2021 a fost Franța (52% din producția totală de energie nucleară din UE ; 379 361 GWh), urmată de Germania (9%; 69 130 GWh), Spania (8%; 56 564 GWh), Suedia (7%; 52 965 GWh) și Belgia (7%; 50 326 GWh). Aceste cinci țări au reprezentat împreună peste 83% din cantitatea totală de energie electrică generată în instalațiile nucleare din UE .
Citește și : Conducătorii auto pot prezenta asigurarea RCA în format electronic
În 2021 , 13 state membre ale UE cu producție de energie electrică nucleară aveau în total 106 reactoare nucleare în funcțiune , în scădere de la 109 la începutul anului 2020 .
Franța a rămas statul membru al UE cel mai dependent de energia electrică nucleară , care a reprezentat 69% din întreaga energie electrică produsă în această țară în 2021 . Celelalte două state membre ale UE cu mai mult de jumătate din energia electrică produsă în centrale nucleare erau Slovacia (52%) și Belgia (51%). La polul opus se aflau Olanda (3%), Germania (12%) și România (19%).