Știai că aditivul E500 – carbonat de sodiu poate fi regăsit în produsele tip șnițel de pui ? Mănânci bine , te simți bine !
InfoCons a realizat în parteneriat cu Declaratie-Nutritionala.ro un studiu privind ingredientele și valorile nutriționale ale șnițelului de pui comercializat în restaurante. Datele au fost preluate din meniurile fizice ale unităților care au făcut obiectul studiului, precum și de pe site-urile de unde consumatorii pot comanda online aceste produse.
1. InfoCons Protecția Consumatorilor te informează despre aditivul E500 – carbonat de sodiu
E500 – Aditiv alimentar cu rol de stabilizator, regulator de aciditate, agent de afânare (creştere), antiaglomerant şi bază, obţinut din sare sau apă de mare. Se prezintă sub forma E 500(i) – Carbonat de sodiu, E 500(ii) – Carbonat acid de sodiu sau E 500(iii) – Sesqicarbonat de sodiu. Se adaugă în cantităţile prevăzute de reţete în produse lactate, brânzeturi, deserturi pe bază de lapte, îngheţată, grăsimi emulsionate tartinabile, produse din legume, fructe, carne, peşte, ouă, cereale, în paste făinoase, aluaturi, produse de patiserie, cofetărie şi brutărie, sosuri, salate, suplimente alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice etc.
Lista completă a aditivilor alimentari (E-uri) poate fi consultată pe site-ul InfoCons, în secțiunea dedicată: https://infocons.ro/lista-e-uri/.
2. Recomandări pentru consumatori de la InfoCos Protecția Consumatorilor
Înainte de achiziție, consumatorii sunt încurajați să citească eticheta și lista de ingrediente, pentru a cunoaște tipul și numărul aditivilor din produsele alese. Aceste informații sunt utile în special persoanelor care doresc să își monitorizeze consumul de aditivi sau care au sensibilități alimentare.
3. Cum vine Soluția InfoCons în sprijinul consumatorilor
Aplicația InfoCons de Protecția Consumatorilor
Identifică simplu, independent și gratuit informațiile despre produsele alimentare pentru tine și familia ta, inclusiv aditivii (E-urile) din componența acestora. Printr-o simplă scanare a codului de bare, consumatorii pot afla ingredientele, numărul și tipul aditivilor, alergenii și conținutul de sare, zahăr și calorii, putând astfel alege în cunoștință de cauză.
Sfat de siguranță : Mănânci bine , te simți bine ! cu Aplicația InfoCons de Protecția Consumatorilor ! Aplicația identifică simplu , independent și gratuit produse alimentare pentru tine și familia ta , inclusiv aditivii din produse .
Semnătura : Departamentul Asociației InfoCons de Studii și Teste Comparative


















