Societățile de închirieri auto vor trata mai bine consumatorii, grație unei acțiuni care vizează asigurarea respectării drepturilor lor la nivelul întregii UE.

Ca urmare a creșterii semnificative a numărului de plângeri referitoare la închirierile de autovehicule, Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor au inițiat un dialog cu principalele cinci societăți de închirieri auto pentru a aborda aceste chestiuni.

Datorită acestui dialog cu autoritățile naționale de protecție a consumatorilor, facilitat de Comisia Europeană și desfășurat sub îndrumarea Autorității pentru Concurență și Piețe din Regatul Unit, consumatorii vor beneficia de următoarele condiții:

  • prețul de rezervare total include toate taxele inevitabile. De exemplu, în cazul în care, în unele țări, anvelopele de iarnă sunt obligatorii prin lege, acestea vor fi incluse în prețul anunțat;
  • descrierea principalelor servicii de închiriere într-un limbaj simplu și clar. Consumatorilor li se vor pune la dispoziție informații clare cu privire la principalele caracteristici ale închirierii (kilometri nelimitați, politica societății în ceea ce privește combustibilul, condițiile de anulare a rezervării, cerințele în materie de garanții etc.);
  • informațiile privind asigurările suplimentare sunt clare. Consumatorii vor fi informați cu privire la preț și la condițiile aplicabile serviciilor opționale, în special în cazul asigurării facultative care reduce valoarea franșizei ce trebuie plătită în caz de daune. Prestațiile acoperite de asigurarea facultativă în prețul de închiriere de bază și în orice asigurare suplimentară trebuie să fie indicate clar înainte ca ele să fie achiziționate de către consumator.
  • politici transparente în ceea ce privește combustibilul. Consumatorilor li se va oferi întotdeauna posibilitatea de a obține autovehiculul cu rezervorul plin și de a-l înapoia întocmai;

În ceea ce privește daunele:

  • proceduri clare de inspecție a vehiculului. Consumatorilor li se vor furniza motivele și dovezile eventualelor daune identificate, înainte de efectuarea plății;
  • proceduri echitabile de gestionare a daunelor. Consumatorul are posibilitatea de a contesta orice daună înainte de efectuarea plății.

Următoarele etape

Comisia Europeană și autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor continua să monitorizeze îndeaproape piața închirierilor de autovehicule. Comisia se va concentra îndeosebi asupra practicilor altor actori de pe piață, cum ar fi intermediarii și alte societăți de închiriere auto. Toți actorii ar trebui să ofere același nivel de transparență privind serviciile propuse și costul perceput.

Context

Comisia Europeană, autoritățile europene de protecție a consumatorilor și principalele cinci societăți de închirieri auto – care reprezintă două treimi din numărul total de închirieri auto private în UE – au inițiat un dialog în 2014, ca urmare a faptului că Centrele Europene ale Consumatorilor au primit un număr mare de plângeri din partea turiștilor din întreaga UE (a se vedea IP/15/5334). Cele cinci mari societăți de închirieri auto – Avis, Europcar, Enterprise, Hertz și Sixt – și-au modificat și și-au îmbunătățit practicile comerciale, clauzele contractuale și politicile interne în cadrul acestui dialog, iar modificările necesare sunt acum puse în aplicare.

Numărul de plângeri adresate sectorului închirierii de autovehicule s-a dublat între 2010 și 2016, în timp ce numărul total de plângeri primite de Centrele Europene ale Consumatorilor a crescut numai cu două treimi. Au existat aproximativ 1 050 de cazuri în 2012, 1 750 de cazuri în 2014 și peste 2 000 de cazuri în 2016. Aceste dovezi ale unor practici problematice aplicate pe scară largă în sectorul închirierii de autovehicule, care au fost observate de Centrele Europene ale Consumatorilor, au determinat Comisia Europeană să solicite autorităților naționale de asigurare a respectării legii, sub conducerea Autorității pentru Concurență și Piețe din Regatul Unit, să își unească forțele la nivelul UE pentru a-i impune sectorului închirierilor auto să respecte cu mai multă rigurozitate legislația UE privind protecția consumatorilor.

Regulamentul UE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului (CPC) reunește autoritățile naționale de protecție a consumatorilor în cadrul unei rețele paneuropene de asigurare a respectării legislației, prin care o autoritate națională dintr-o țară a UE le poate solicita omologilor săi din alte țări ale UE să coordoneze răspunsul la probleme cu care se confruntă consumatorii pe scară largă. Comisia Europeană facilitează acest demers.

Sursa : Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal