- Acordați atenție condițiilor de depozitare impuse de producător, atât în magazinul de comercializare cât și la domiciu; produsele alimentare congelate trebuie comercializate numai în stare congelată; la decongelare trebuie să prezinte gustul şi mirosul nemodificate, caracteristice sortimentelor respective;
- Este interzis ca produsele alimentare congelate rapid să se recongeleze, acestea trebuind să se prelucreze imediat ce au fost decongelate;
- Nu achiziţionaţi produsele la care constataţi existenţa aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezenţa de gheaţă în ambalaj;
- Acordati o atenţie deosebită când cumpărati produsele alimentare congelate asupra modului de prezentare a ambalajului; nu achiziţionaţi produse la care constataţi că ambalajul este murdar, degradat, nu este închis etanş şi nu asigură salubritatea produsului;
- Acordati atenţie deosebită datei durabilităţii minimale; refuzati produsele care prezintă data durabilității minimale modificată, depăşită sau pe care nu este înscrisă data durabilităţii minimale;
- Menţiunile obligatorii ce se înscriu pe etichetele/ambalajele produselor alimentare provenite din alte ţări trebuie să fie redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi;
- La cumpararea produselor alimentare solicitați şi păstrati bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs.
Sursa :anpc.ro