Senatul a aprobat directiva UE prin care se interzice comercializarea ţigărilor cu arome

InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons te informează:

 

Senatul a aprobat directiva UE prin care se interzice

comercializarea ţigărilor cu arome

 

Plenul Senatului a adoptat Directiva prin care este interzisă comercializarea produselor din tutun cu arome specifice şi prin care se impune standardizarea completă a ambalajelor, precum şi plasarea avertismentelor vizuale pe ambele feţe ale pachetului de ţigări.

 

Proiectul de Hotărâre cu privire la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea tutunului şi a produselor aferente – COM(2012)788 final -Directiva –  a fost adoptat cu 76 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi 11 abţineri.

Obiectul general al directivei europene este de a îmbunătăţi funcţionarea pieţei interne de tutun şi de produse aferente, vizând un înalt grad de protecţie a sănătăţii publice pentru cetăţenii Uniunii Europene şi descurajarea debutului fumatului, în special în cazul tinerilor.

Tutunul este cea mai importantă cauză de moarte prematură în UE, fiind responsabil de aproape 700 000 de decese în fiecare an. Propunerea se concentrează asupra începerii consumării produselor din tutun, în special de către tineri, luând în considerare faptul că 70% dintre fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 18 ani, iar 94% înaintea vârstei de 25 de ani7. Acest fapt se reflectă și în selectarea și ținta domeniilor de politică propuse, precum și în produsele vizate în principal (țigarete, tutun de rulat și produse din tutun nefumigene). În plus, revizuirea ar trebui să creeze condiții care să permită tuturor cetățenilor din întreaga UE să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la produse, pe baza unor informații precise cu privire la consecințele asupra sănătății ale consumului de produse din tutun. În sfârșit, toți fumătorii ar trebui să beneficieze de pe urma măsurilor cuprinse în DPT (de exemplu, avertismentele de sănătate și reglementarea ingredientelor).

Propunerea vizează apropierea actelor de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind ingredientele şi emisiile din tutun (se propune, printre altele, ca produsele din tutun cu arome caracteristice să fie interzise), ambalarea şi etichetarea (se propune ca avertismentele combinate să fie afişate pe ambele feţe ale pachetelor de ţigări, precum şi standardizarea completă a ambalajelor), interdicţia introducerii pe piaţă a tutunului pentru uz oral, vânzările transfrontaliere la distanţă, dar şi obligaţia de notificare pentru noile categorii de produse din tutun.

Comisia pentru sănătate, care a analizat directiva europeană în calitate de comisie raportoare, a întocmit un raport de admitere considerând că propunerea respectă principiul subsidiarităţii, având în vedere că 'obiectivele sale nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de statele membre, putând fi mai bine realizate la nivelul Uniunii Europene'.

De asemenea, membrii Comisiei au considerat, printr-un amendament aprobat, că este necesar să se analizeze, la nivel european, posibilitatea acordării de măsuri compensatorii părţilor afectate de această directivă.

Raportul de admitere cu amendamente a fost adoptat cu 75 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă şi 13 abţineri.

Sursa: Parlamentul European

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal