Rezultatele Proiectului European A.C.T.I.V.E. , implementat de InfoCons Protectia Consumatorilor , prezentate în cadrul Observatorul European privind Încălcările Drepturilor de Proprietate Intelectuală – EUIPO

În cadrul întâlnirii de astăzi, 14 Aprilie 2025, a Grupului de Lucru pentru Conștientizare Publică din cadrul Observatorului – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO, au fost prezentate rezultatele Proiectului European A.C.T.I.V.E., dezvoltat și implementat de InfoCons .

InfoCons a lansat proiectul A.C.T.I.V.E. în 2023, o inițiativă care promovează activ protecția proprietății intelectuale. Obiectivele principale ale acestui proiect sunt creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor europeni cu privire la importanța protejării drepturilor de proprietate intelectuală și la efectele negative ale încălcării acestor drepturi, reducerea consumului de bunuri contrafăcute și de conținut digital din surse ilegale, și încurajarea generației tinere să se implice activ în protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Citește și : Pelerinaj Moaștele Sfintei Elena în România, 30 Aprilie – 8 Mai 2025 în România – InfoCons protecția consumatorilor te informează

 

InfoCons este un membru activ al Observatorului EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), jucând un rol important în cadrul Grupului de Lucru al Societății Civile din cadrul Observatorului European pentru Încălcările Drepturilor de Proprietate Intelectuală. Această implicare subliniază angajamentul InfoCons de a aborda provocările generate de încălcările drepturilor de proprietate intelectuală în întreaga Europă.

De la înființarea sa, InfoCons a fost constant dedicat educării și protejării consumatorilor împotriva pericolelor asociate cu produsele contrafăcute. Aceste produse contrafăcute, adesea de calitate inferioară și nesigure, pot prezenta riscuri semnificative pentru sănătatea și siguranța consumatorilor.

Citește și : InfoCons Protectia Consumatorului te informează – Țintele UE pentru Aer Curat până în 2030 – Fii Un Exemplu Protectia Mediului și Alege să Protejezi Sănătatea !

 

Pentru a contracara acest lucru, InfoCons a organizat și desfășurat numeroase campanii de conștientizare de-a lungul anilor. Aceste inițiative au fost importante pentru educarea publicului cu privire la modul de identificare a mărfurilor contrafăcute și la implicațiile mai ample ale achiziționării și utilizării acestor produse, care variază de la pierderi economice la susținerea activităților infracționale.

În perioada 14–16 aprilie 2025, Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , participă la reuniunea grupurilor de lucru din cadrul Observatorului – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală – EUIPO, în  Alicante, Spania.

Citește și : InfoCons Protecția Consumatorilor te informează ! Vopsea de ouă cu până la 11 E-uri

 

InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorului și Promovarea Programelor și Strategiilor membră cu drepturi depline în Organizația Mondială Consumers International , membra fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori , avand Secretariatul General în București, Bd. Mărășești , nr. 127-129, sector 4, tel: 021/319.32.66, mail : secretariat@infocons.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și