Reprezentanții InfoCons vor participa astăzi, 29 Martie 2016, începând cu ora 11:00, la conferința de prezentare a Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
CSALB este o entitate juridică non profit, de interes public, înființată în scopul de a organiza soluționarea extrajudiciară a litigiilor financiar-bancare în materie de consum, interne și transfrontaliere, prin colaborare cu experți în domeniul financiar-bancar, care, în funcție de procedura aleasă de părți, pot propune sau impune o variantă de soluționare a litgiului.
Misiunea CSALB este de a oferi alternative extrajudiciare de soluționare a litigiilor consumatorilor cu profesioniștii din domeniul financiar-bancar, în mod echilibrat, în mai puțin de 90 de zile și fără costuri pentru consumator.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*