1.      În timpul călătoriilor cu trenul, pasagerii sunt obligaţi să aibă în posesie o legitimaţie valabilă de călătorie. Contravenienţii vor fi sancţionati conform legii.

2.      În tren fumatul este strict interzis conform Legii nr. 349/2002 şi se sancţionează cu amendă.

3.      Se recomandă atenţie la urcarea/coborârea în/din trenuri şi la traversarea spaţiilor dintre vagoane pentru evitarea producerii de accidente.

4.      Urcarea sau coborârea călătorilor în şi din tren după plecarea trenului este strict interzisă. SNTFC ` CFR Călători “ SA nu va fi răspunzătoare de eventualele accidente produse ca urmare a tentativei de blocare a uşilor sau de urcarea/coborârea în şi din tren după plecare.

5.      Deblocarea şi deschiderea uşilor de urcare/coborâre în timpul mersului este strict interzisă.

6.      La oprirea trenului în staţie călătorii care coboară au prioritate faţă de cei care urcă. Se recomandă atenţie la urcarea/coborarea în/din tren pentru evitarea accidentelor.

7.      În cazul trenurilor echipate cu sisteme automate de acţionare a uşilor, atât la cele dintre vagoane cât şi la cele de coborâre/urcare, se apasă pe butonul de comanda. Există o perioada de temporizare în timpul căreia nu trebuie executată altă comandă.

8.      În timpul călătoriei cu trenul este interzisă sprijinirea călătorilor de uşile de urcare/coborâre.

9.      Este strict interzisă staţionarea în zona burdufurilor de comunicaţie dintre vagoanele trenului.

10. In timpul călătoriei, pasagerii sunt rugaţi sa supravegheze bagajele şi copiii. SNTFC ` CFR Călători “ SA nu va fi răspunzătoare de eventualele furturi sau pierderi.


11. În aşteptarea trenului, pentru evitarea producerii accidentelor, călătorii sunt rugaţi să staţioneze la o distanţă de siguranţă suficient de mare.

12. Pentru a nu afecta condiţiile de confort, rugăm pasagerii să depoziteze bagajele în spaţiile special amenajate. Fiecare călător dispune pentru bagajele sale de mână doar de spaţiul situat deasupra locului pe care îl ocupă sau de un spaţiu echivalent în boxa pentru bagaje a vagoanelor. Masa totală a bagajelor de mână admisă pentru fiecare loc ocupat este de 30 kg. Este interzisă depozitarea bagajelor pe culoar.

13. În timpul călătoriei resturile menajere sau de orice fel se depozitează în cutiile special amenajate.

14. În timpul călătoriei, pasagerii sunt rugaţi sa nu forţeze sistemele pentru deschiderea şi asigurarea geamurilor, să nu intervină la panourile electrice si să nu acţioneze frânele de mână.

15. Este interzisă aruncarea obiectelor de orice fel pe fereastră sau pe uşa vagonului şi constituie contravenţie(HG nr.203/1994 cu modificarile si completările ulterioare).

16. Recomandăm utilizarea cabinelor de toaletă în conformitate cu o regulă de conduită : « lăsaţi cabina după utilizare aşa cum va doriţi să o gasiţi! »

17. În toaletele din tren apa nu este potabilă.

18. În toaletele ecologice este interzisă aruncarea de resturi, ambalaje, orice fel de obiecte în vasul WC (întrucât există riscul blocării sistemului de evacuare). Butonul de curăţare se acţionează numai după închiderea capacului vasului WC .

19. Este interzisă introducerea oricărui obiect periculos în staţii sau în trenuri. În cazul în care este observat un obiect suspect sau abandonat, călătorii sunt rugaţi să avizeze de urgenţă personalul CFR Călători, să se îndepărteze şi să nu atingă obiectul respectiv.

20. Pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusa se pot asigura gratuit servicii specifice de asistenta atat la urcarea si coborarea din tren cat si la bordul trenurilor de calatori, in statiile si trenurile deschise acestui tip de trafic. Solicitarea acestor servicii trebuie facuta cu minim 48 ore inainte de efectuarea calatoriei, pe formularul standard disponibil in format tiparit in toate statiile si agentiile de voiaj si in format digital aici .

21. Accesul călătorilor în tren cu animale şi păsări vii se face în conformitate cu reglementările de transport. Pentru informatii suplimentare click aici.

22. Accesul în tren cu biciclete pliabile este permis doar in spatiul special amenajat pentru bagaje, amplasat deasupra locului rezervat sau pe culoar cu condiţia de a nu deranja ceilalţi pasageri, iar cu biciclete nepliabile numai în vagoanele cu spaţii special amenajate. Pentru informatii suplimentare click aici .

23. În cazul în care este sesizată o degajare de fum se va solicita prezenţa personalului de tren şi se vor astepta instrucţiunile acestuia.

24. Pentru probleme întâmpinate pe perioada călătoriei cu trenul, pasagerii sunt rugaţi să se adreseze personalului comercial identificat prin uniformă specifică şi ecuson sau insignă.

25. Acţionarea semnalului de alarmă din tren fără motiv este interzisă şi constituie contravenţie; orice abuz va fi pedepsit.

26. Distrugerea, degradarea echipamentelor din dotarea vagoanelor de călători constituie contraventie si se sancţionează conform legii (HG nr.203/1994 cu modificarile si completările ulterioare).

27. Apelarea la mila călătorilor sau practicarea jocurilor de noroc constituie contravenţie si se sanctionează conform legii (HG nr.203/1994 cu modificarile si completările ulterioare). Pasagerii sunt rugaţi să nu încurajeze acest comportament.

28. Fotografiatul şi filmatul trenului sau în tren, in scop comercial, nu sunt permise fără acordul administraţiei CFR Călători.

 

 

InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.

FII INFORMAT! IA ATITUDINE! – 0219615

Sursa : CFR

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal