Începând cu data de 2 martie 2022, FSP Global pune la dispoziția dezvoltatorilor platformei https://refugees.ro/ servicii de comunicare în limbile ucraineană, rusă și română. Astfel, toate persoanele care vin sau se află pe teritoriul Ucrainei, indiferent dacă sunt cetățeni ucraineni sau ai altor state, și care doresc informații sau au nevoie de asistență de orice natură, sunt îndemnați să apeleze numerele de telefon gratuite 0800 360 880, apelabil din România, și 0800 801 489, apelabil din Ucraina, de luni până duminică, în intervalul orar 8 – 18. Aceste linii telefonice speciale pot fi apelate și de către cetățenii români care doresc să ofere ajutor sau asistență celor care ajung în țara noastră de pe teritoriul ucrainean. Serviciul este furnizat de FSP Global cu sprijinul GM LTD.
Cetățenii ucraineni sau cei ai altor state care lucrau sau studiau în țara vecină și care au fost obligați să caute refugiu în România, fie cu intenția de a rămâne la noi în țară, fie pentru a-și continua călătoria către alte state, sunt îndemnați să apeleze aceste numere de telefon pentru a solicita orice fel de informații care le sunt necesare pentru parcursul călătoriei lor.