Să ducem gunoiul – unul din lucrurile pe care toţi le urâm. Dar ai stat vreodată să te gândeşti ce se întâmplă cu gunoiul? Multe din lucrurile pe care le aruncăm sunt pur şi simplu irosite în loc să fie reutilizate sau reciclate. Numai în UE, producem anual 1,3 miliarde de tone de deşeuri. În jur de 40 de milioane de tone sunt deşeuri periculoase. Un european produce, în medie, 1kg de deşeuri menajere sau similare pe zi. Se estimează că în 2020 vom produce cu 45% mai multe deşeuri decât în 1995. Datorită faptului că în România colectarea separată a deşeurilor menajere nu a devenit încă o practică des întâlnită, se poate afirma că un procent însemnat din deşeuri, reprezentând materialele reciclabile (hârtie, carton, plastic, sticlă, metale), nu se recuperează. Se pierd, astfel, mari cantităţi de materii prime secundare şi resurse energetice.
Ce putem face
Să reducem cantitatea de deşeuri înseamnă să facem cumpărăturile în mod inteligent. Iată câteva modalităţi de a reduce impactul asupra mediului:
• Produse etichetate ecologic.
• Evită bunurile supra-ambalate – europenii produc anual deşeuri din ambalaje de 4.000 de ori greutatea turnului Eiffel.
• Gândeşte-te bine înainte de a imprima ceva!
• Utilizează posibilităţi de reciclare a hârtiei, ambalajelor, cutiilor de metal, sticlă sau alte deşeuri menajere. Reciclarea unei cutii din aluminiu – în locul producerii uneia noi – duce la economisirea energiei pentru funcţionarea unui laptop timp de 10 ore.
Ce ştiţi despre freecycling?
Reţelele de freecycling se înmulţesc rapid. Este o iniţiativă non-profit, cu scopul de a realiza o mişcare în întreaga lume prin care lucrurile nefolosite sunt dăruite altora, pentru a reduce cantitatea de deşeuri, a economisi resursele şi a evita supraîncărcarea gropilor de gunoi. Este vorba de fapt de a reutiliza, evitând ca lucrurile bune să ajungă la gunoi. Fiecare grup local este coordonat de un voluntar. Gândeşte-te dacă vrei să te înscrii într-un astfel de grup sau dacă doreşti să înfiinţezi în comunitatea ta o reţea de freecycling.
Sursa: Agenda Europa
InfoCons – InfoCons – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.