În data de 4 Februarie 2014 a fost semnat Protocolul de colaborare dintre Societatea Națională a Apelor Minerale S.A (SNAM SA) și Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S. România).
Documentul a fost asumat de către domnul Dumitru RADU, Directorul General al SNAM SA. și domnul Sorin MIERLEA, Președintele A.N.P.C.P.P.S. România.
Acest Protocol are ca obiectiv colaborarea celor două instituții în scopul dezvoltării și derulării unor programe și proiecte de informare și conștientizare a consumatorilor și agenților economici, a unor proiecte cu implicații puternice la nivel social dar și în cel al protecției mediului, înființarea canalelor comune și eficiente de informare și de promovare a acestor programelor/proiecte desfășurate în parteneriat.
Deschiderea pentru colaborări în scopul valorificării competențelor specialiștilor săi în domenii precum cel hidrologic, hidrogeologic sau al protecției mediului, calitatea deosebită și varietatea resurselor de apă minerală puse în valoare de SNAM SA precum și experiența în domeniul informării și educării consumatorilor și notorietatea A.N.P.C.P.P.S. România asigură premisele dezvoltării pe viitor, în cadrul acestui parteneriat, a unor proiecte finanțate inclusiv din fonduri europene.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.