Protectia-Consumatorilor.ro – o9atitudine.ro! te invata ce trebuie sa faci pentru deschiderea unui cont într-un alt stat al U. E.


În primul rând, cerinţele privind serviciile bancare din fiecare Stat Membru al UE sunt convenite între clienţi şi bănci. Clienţii îşi pot alege banca, iar banca poate refuza să deschidă un cont. Teoretic nu există nicio cerinţă specifică, iar deschiderea unui cont este destul de simplă. Totuşi, nu este posibil să deschizi un cont în niciun Stat Membru fără să prezinţi un act de identitate valabil şi ţi se vor solicita următoarele documente:
•    Un act de identitate, carte de identitate sau paşaport
•    O dovadă a adresei
•     În unele cazuri, ţi se pot solicita detalii bancare de la banca din ţara de origine pentru a se putea asigura că potenţialul client nu este înregistrat ca rău platnic.
    Unele bănci îţi vor permite deschiderea unui cont prin telefon, dacă aceasta va fi urmată de o confirmare scrisă. Atunci când soliciţi eliberarea unui card bancar ţi s-ar putea cere să furnizezi detalii suplimentare, cum ar fi dovezile privind venitul (fluturaşul de salariu sau talonul de pensie).
    De asemenea, banca ţi-ar putea cere să depui o sumă fixă în cont ca depozit iniţial.
Iata care sunt cerinţele de bază!
În principiu, băncile străine nu au acces la bazele de date ale altor bănci naţionale. Totuşi, atunci când faci o cerere pentru deschiderea unui cont, este posibil ca banca să îţi ceară documente cu privire la istoricul tău bancar.
În ciuda tuturor precauţiilor pe care le-ar lua banca, chiar dacă ai fost declarat in stare de faliment în România, este posibil să poţi deschide un cont în străinătate.
    Există organizaţii specializate (intermediari) care te pot ajuta să-ţi deschizi un cont în alt Stat Membru al Uniunii Europene. Bineînţeles, aceştia te vor reprezenta numai dacă îi plăteşti. În mod normal această procedură îţi garantează că cerea ta este tratată favorabil şi ţi se va deschide un cont. Totuşi, Comisia Europeană a identificat că comportamentul îndoielnic al unor intermediari reprezintă o ameninţare pentru interesele consumatorilor.
In cazul în care banca ta are filiale externe, aceasta te-ar putea ajuta cu deschiderea unui cont off shore. Adesea aceasta va face ca întregul proces să fie mai ieftin şi mai uşor.
Exista argumente pro pentru deschiderea unui cont în strainătate cum ar fi:
•    beneficiezi de o dobândă mai mare pentru contul curent, dacă aceasta nu îţi este oferită în ţara ta
•    obţii o dobândă mai bună pentru un împrumut
•     îţi diversifici investiţiile şi astfel vei obţine un profit mai mare
•    faci plasamente de capital sau plăţi (în special dacă moneda folosită diferă de cea din ţara ta)

     De asemenea, trebuie să stii ce obstacole poţi întâmpina. Cunoscându-le, poţi evita surprizele neplăcute. Printre acestea se numară:
•    Bariera lingvistică nu numai că poate încetini relaţia ta cu banca, dar te va face să nu înţelegi contractul pe care îl vei semna.
•     Distanţa fizică între tine şi bancă nu este un element care să ajute, cu toate că evoluţia internetului îmbunătăţeşte această situaţie. Contractul este reglementat de legea statului în care a fost emis; este de preferat să afli mai multe despre legislaţia naţională şi autorităţile de reglementare.
Trebuie să iei în considerare faptul că unele state nu fac parte din zona Euro. Din acest motiv trebuie să dispui de fonduri care să acopere comisioanele de schimb şi riscul de schimb valutar.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal