Proiect “Educatie si implicare civica prin cresterea accesului la informatie in domeniul protectiei consumatorilor”

‘Descarca comunicatul aici

Uniunea Europeana Uniunea Europeana Uniunea Europeana

Programul Operaţional Sectorial `Creşterea Competitivităţii Economice`

`Investiţii pentru viitorul dumneavoastră!`

Educaţie şi implicare civică prin creşterea accesului la informaţie în domeniul protecţiei consumatorilor – Biblioteca Naţională – Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă – Proiect Pilot Bucureşti

– Proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională –

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România cu Secretariatul General în Bucuresti, str. Muzelor, nr. 1, derulează, începând cu data de 30 iulie 2009, proiectul “Educaţie şi implicare civică prin creşterea accesului la informaţie în domeniul protecţiei consumatorilor – Biblioteca Naţională – Centrul de Resurse pentru Societatea Civilă – Proiect Pilot Bucureşti“, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Organism Intermediar pentru Axa Prioritară 3 – “Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public` a POS CCE. Valoarea totală a proiectului este de 96141,94 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 55925,03 lei. Proiectul se implementează în localitatea BUCURESTI pe o durată de 4 luni.

Obiectivul general al proiectului este creşterea implicării societăţii civile în promovarea drepturilor consumatorilor din România şi în dezvoltarea culturii consumului în România, prin accesul la informaţie. Scopul proiectului va fi atins prin utilarea cu echipamente tehnice, conectarea la internet de tip broadband a biroului.

Obiectivul specific este îmbunătăţirea, prin accesul la mijloce moderne de comunicare şi informare, a cunoştinţelor şi comportamentul individual şi asociativ cu privire la drepturile şi instrumentele care protejează consumatorul român pe piaţa naţională şi pe Piaţa Internă a Uniunii Europene.

Prin atingerea obiectivelor propuse, proiectul doreşte să :

Creeze premisele unei informări şi educări active şi moderne ale consumatorilor;
Implice în dialog reprezentanţii societăţii civile active în domeniul protecţiei consumatorilor;
Să promoveze cunoaşterea, informarea şi dezbaterea legislaţiei existente;
Să înlesnească accesul la informaţie în domeniul protecţiei consumatorilor prin mijloace moderne, europene;
Să uşureze accesul la politicile Uniunii Europene in domeniul protecţiei consumatorului European;
Să asigure, prin liberul acces la orice informaţie în domeniul menţionat, exprimarea şi reprezentarea intereselor consumatorilor faţă de autorităţile competente.

Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
E-mail: office@InfoCons.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal