Controalele inspectorilor sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor în acest sector se realizează în baza Programul de supraveghere şi control pentru anul 2020 și vizează operatorii din industria alimentară care își desfășoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.
Verificările au urmărit modul în care operatorii din industria alimentară respectă condiţiile de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, modul de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, condițiile de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, cerințele de trasabilitate și a cele privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
În perioada aprilie – iulie 2020, s-au efectuat 31.051 de controale în unităţile din industria agroalimentară și au fost verificate 183 de mijloace de transport pentru produse alimentare de origine non-animală, la nivelul celor 42 de Direcții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator conform procedurilor şi instrucțiunilor din Programul de supraveghere şi control pentru anul 2020, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea calității produselor alimentare în limitele maxime admise privind prezența de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţele interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe în vederea verificării respectării criteriilor microbiologice în alimente și de pe suprafețe/ustensile de lucru din unitățile de industrie alimentară.
Cele mai frecvente deficienţe constatate de către reprezentanţii ANSVSA cu ocazia controalelor, au fost:
– neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi: neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor tehnologice de producție – iluminare neprotejată, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;
– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP;
– neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare (etichetare, buletine analiză cu rezultate nesatisfăcătoare);
– neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia;
– alte tipuri de neconformități (desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-vetrinar și pentru siguranța alimentelor, neanunţarea începerii activităţii de către operatorii alimentari).
– neinformarea consumatorilor cu privire la alergenii prezenţi în preparate.
Controalelor efectuate de inspectorii ANSVSA se concentrează în principal pe prevenție și consilierea operatorilor din industria alimentara. Sancțiuniile contravenționale sunt acordate în momentul în care deficiențele constatate inițial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 410 amenzi, în valoare totală de 2.018.610 lei, 7 ordonanţe de suspendare a activităţii, 18 ordonanţe de interzicerea a activităţii şi o cantitate de 19.082.2 kg produse de origine non-animală a fost reţinută oficial în vederea neutralizării.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Astfel, consumatorilor li se recomandă să:
- cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă;
- nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;
- aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate);
- ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate se lasă la final alimentele ce necesită păstrare la rece;
- verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă;
- nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider`, “păstraţi la rece` sau “păstraţi în congelator` şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.
- ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;
- păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;
- nu recongeleze produsele care au fost decongelate, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;
- îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;
- spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
Controalele Autorității cu această tematică sunt în desfășurare la nivel national.
Sursa: ANSVSA