Reţetele eliberate de medicii din ţara dumneavoastră sunt valabile în toate ţările din UE. Totuşi, este posibil ca un medicament prescris într-o ţară să nu fie disponibil în alta sau să poarte o altă denumire.
Începând din 25 octombrie 2013, puteţi solicita o reţetă transfrontalieră, care să poată fi utilizată în altă ţară din UE; aceasta este concepută în aşa fel încât farmacistul să poată identifica mai uşor compoziţia şi dozajul medicamentului prescris.
InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*
*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
Sursa : Europa.eu