Ieri, 28 octombrie 2013, o delegatie a Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania- InfoCons – InfoCons, a participat la Conferinta de Presa organizata in cadrul Proiectului “Me is Mine`, derulat in parteneriat cu As0ciatia ADICONSUM din Italia. In cadrul acestui eveniment, au fost prezentate rezultatele Studiului National, realizat prin remiterea unor chestionare complexe catre consumatorii din Romania si Italia.
Studiul a relevat faptul ca in Romania, dintre tipurile de furturi de identitate, cel mai cunoscut este skiming-ul (clonarea cardului de credit la utilizare) – 64.20% dintre consumatorii romani, pe cand cel mai putin cunoscut este trashing-ul (prin intermediul materialelor printate care au fost aruncate) – intr-un procent de doar 25.8%, iar in Italia aceste rezultate sunt similare cu cele din tara noastra. Insa, daca in cazul consumatorilor italieni, cea mai utilizata metoda de a preveni furtul de identitate este activarea primirii unei notificari printr-un sms, pentru fiecare tranzactie bancara efectuata, consumatorii romani nu obisnuiesc sa aplice aceasta metoda. Atunci cand vine vorba de protectia datelor pe computerul personal, un procent destul de mare au declarat ca au instalat un antivirus.
La finalul evenimentului, domnul Presedinte Sorin Mierlea a acordat o serie de interviuri, jurnalistilor prezenti la eveniment.
InfoCons – InfoCons – o9atitudine! – InfoCons, unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.