În mod tradițional, deșeurile sunt considerate sursă de poluare. Însă, bine gestionate, ele pot deveni o sursă importantă de materiale, mai ales în condițiile în care multe dintre materialele de care avem nevoie devin tot mai rare.
Economia UE folosește anual 16 tone de materiale pe cap de locuitor. Dintre acestea, 6 tone devin deșeuri, jumătate din ele ajungând la gropile de gunoi. Multe state membre se bazează încă pe depozitele de deșeuri, chiar dacă acestea nu reprezintă o soluție durabilă.
Depozitele de deșeuri pot să contamineze solul și să polueze apa și aerul. Eliminarea necontrolată a deșeurilor poate duce la eliberarea unor substanțe chimice periculoase, care pot avea efecte nocive asupra sănătății noastre. În plus, materialele valoroase care există în deșeuri se pierd odată cu acestea.
Opțiunea cea mai bună ar fi să împiedicăm apariția deșeurilor. Atunci când acest lucru nu este posibil, alte opțiuni ar fi reutilizarea, reciclareași recuperarea.
O bună gestionare a deșeurilor poate contribui în mod decisiv la creșterea economică și crearea de locuri de muncă. Astfel se economisesc resurse valoroase, se evită operațiunile costisitoare de ecologizare și se previne apariția unor probleme de sănătate.
Conform unui studiu realizat în 2012, dacă legislația UE în domeniul deșeurilor ar fi pusă pe deplin în aplicare, Europa ar putea realiza economii de 72 de miliarde de euro pe an, cifra de afaceri a sectorului gestionării și reciclării deșeurilor ar crește cu 42 de miliarde de euro și s-ar crea 400 000 de locuri de muncă până în 2020.
De ce nu sunt posibile toate acestea? Deseori, prețurile nu includ costul real al eliminării bunurilor după utilizare. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, s-ar preveni producerea de deșeuri. Practicile ilegale sunt larg răspândite, în special în țările în care deșeurile nu se sortează, iar reciclarea, recuperarea și controlul juridic nu sunt practici curente.
UE depune eforturi pentru a îmbunătăți gestionarea deșeurilor în statele membre care au politici neadecvate în domeniu, recomandându-le diverse instrumente economice, cum ar fi impunerea de taxe pe depozitele de deșeuri, pentru a-i motiva pe producători să recupereze bunurile la sfârșitul ciclului lor de viață. De asemenea, cetățenii ar putea fi obligați să plătească pentru deșeurile pe care le produc.
Legislația UE privind echipamentele electrice, ambalarea, bateriile și autoturismele care urmează să fie dezmembrate a adus îmbunătățiri evidente în colectarea și gestionarea deșeurilor. În plus, ca urmare a punerii în aplicare a acestei legislații, numeroase produse conțin acum mai puține substanțe periculoase. Totuși, se pot aduce în continuare îmbunătățiri.
InfoCons – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.
Sursa: www.ec.europa.eu