Potrivit unui sondaj, europenii cunosc normele prin care se interzice geoblocarea nejustificată

La șapte luni de când au început să se aplice noile norme împotriva geoblocării nejustificate, gradul general de cunoaștere a noilor norme care interzic restricțiile asupra cumpărăturilor online și asupra vânzărilor transfrontaliere este deja ridicat în rândul consumatorilor.

Un sondaj Eurobarometru publicat astăzi arată că, la doar câteva luni de când se aplică regulamentul privind geoblocarea, 50 % dintre cetățenii UE cunosc, în general, acțiunile UE de combatere a discriminării nejustificate de care sunt răspunzători unii comercianți. Cu toate acestea, trebuie să se depună mai multe eforturi pentru ca drepturile digitale specifice consacrate în legislația UE să fie mai bine cunoscute, deoarece doar 29 % dintre respondenți știu exact ce drepturi au.

Citește și:

Știi ce mănânci? Citește eticheta!

Un interes sporit pentru accesarea de conținut în alt stat membru

Sondajul Eurobarometru publicat astăzi face parte din procesul de evaluare continuă a nevoilor consumatorilor și a realităților de pe piață pe care Comisia o realizează în sectoarele care, în prezent, nu sunt vizate sau sunt vizate doar parțial de normele privind geoblocarea. Această evaluare va contribui la o primă revizuire a normelor, planificată pentru luna martie 2020, ocazie cu care se va analiza dacă este necesar să se extindă domeniul de aplicare al regulamentului. De exemplu, studiul arată în mod clar că printre cele mai cunoscute conținuturi pe care consumatorii doresc să le acceseze din altă țară din UE se numără cele audiovizuale și alte conținuturi furnizate electronic, protejate prin drepturi de autor, cum ar fi transmisia de muzică pe internet și descărcarea de muzică, cărțile și jocurile video. Acest tip de conținut nu este reglementat prin normele actuale, dar este probabil ca acestuia să i se acorde o atenție deosebită în legislația UE în viitorul apropiat.

În special, numărul utilizatorilor de internet care încearcă să acceseze conținut electronic din altă țară din UE aproape s-a dublat în ultimii patru ani (de la 8 % în 2015 la 15 % în 2019). Cele mai solicitate tipuri de conținut accesate din altă țară din UE sunt cel audiovizual (9 % dintre respondenți) și muzica (8 %). Sondajul indică, de asemenea, o tendință ascendentă în acest sens, în special în rândul tinerilor; procentul de respondenți cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani care au încercat să acceseze aceste servicii din altă țară din UE este aproape dublu (28 %) față de cifra globală.

Cele mai frecvente motive pentru a accesa un astfel de conținut sunt lipsa acelui conținut în țara de reședință (44 %), urmat de căutarea unei oferte mai bogate (39 %). Majoritatea persoanelor care nu au încercat până în prezent să acceseze conținuturi destinate utilizatorilor din altă țară a UE ar fi totuși interesate să facă acest lucru (în special conținuturi audiovizuale, 31 %, și muzică, 29 %, aceste procente fiind mai ridicate în rândul tinerilor).

Citește și:

Fii Eroul Reducerii Risipei Alimentare!

Context

La 3 decembrie 2018 a intrat în vigoare Regulamentul împotriva geoblocării nejustificate, care abordează discriminarea nejustificată a vânzărilor online, bazată pe cetățenia sau naționalitatea, domiciliul sau sediul clienților de pe piața internă. Regulamentul nu obligă comercianții să acorde acces la conținutul lor și nici să vândă sau să livreze în întreaga UE, ci doar le interzice să discrimineze clienții pe baza cetățeniei/naționalității, a locului de reședință sau a locului de stabilire, în cazul în care produsele sau serviciile comerciantului există deja în statul membru respectiv.

Regulamentul menționat face parte dintr-o serie de norme privind comerțul electronic, ce vizează stimularea vânzărilor online în UE în beneficiul consumatorilor, care vor avea la dispoziție mai multe opțiuni și mai multe garanții, precum și al vânzătorilor online. În special:

  • Directiva revizuită privind serviciile de plată și noile norme privind serviciile de livrare de colete, care oferă o mai mare transparență a plăților și a prețurilor pe teritoriul UE, sunt deja în vigoare;
  • normele revizuite de protecție a consumatorilor aprobate recent de Parlamentul European și Consiliul, menite să ofere consumatorilor mai multă protecție atunci când fac cumpărături online;
  • noile norme în materie de TVA pentru vânzările online de bunuri și servicii, destinate adaptării măsurilor în materie de TVA la o economie din ce în ce mai digitalizată și globalizată, vor intra în vigoare în ianuarie 2021

Datorită strategiei privind piața unică digitală, începând din aprilie 2018, cetățenii europeni își pot accesa abonamentele online la filme, evenimente sportive, cărți electronice, jocuri video sau muzică și atunci când călătoresc în alt stat membru. În plus, noile norme vor permite radiodifuzorilor să își îmbogățească oferta online la nivel european și să ofere cetățenilor opțiuni și acces la conținut îmbunătățite, indiferent de statul membru în care se află aceștia. Ca urmare, cultura europeană se va dezvolta.

Sursa: Comisia Europeana

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal