Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a semnat trei acorduri în cadrul Fondului European pentru Investiții Strategice ale Planului Juncker. O finanțare de 205 milioane EUR va permite companiei de metrou din Barcelona, TMB, să înlocuiască 42 de trenuri pe două dintre liniile sale de metrou. Noile trenuri vor fi mai eficiente din punct de vedere energetic, mai ușor de întreținut și vor fi făcute parțial din materiale reciclabile. BEI și producătorul de biciclete electrice Fazua au semnat un contract de împrumut în valoare de 12 milioane de euro. Acest acord va permite Fazua să-și consolideze activitățile de Cercetare-Dezvoltare și să-și extindă activitățile.
Cârnații de Pleșcoi, produs cu indicație geografică protejată în UE
Fondul european de investiții oferă, de asemenea, o contragaranție de 30 de milioane de euro către SOGAMA Crédit Associatif, o companie care oferă garanții de împrumut asociațiilor, ceea ce îi permite să ofere garanții băncilor și entităților regionale locale care finanțează sectorul economiei sociale din Franța.
Contragaranța susținută de FEI în cadrul Programului European pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inovare Socială (EaSI) va ajuta SOGAMA să garanteze împrumuturi mai mici de 500.000 EUR întreprinderilor sociale considerate adesea prea riscante de către bănci și, ca urmare, rareori garantate. Violeta Inovarea socială (EaSI) va ajuta SOGAMA să garanteze împrumuturi mai mici de 500.000 EUR întreprinderilor sociale, care sunt adesea considerate prea riscante de către bănci și, prin urmare, rareori garantate. Violeta Inovarea socială (EaSI) va ajuta SOGAMA să garanteze împrumuturi mai mici de 500.000 EUR întreprinderilor sociale, care sunt adesea considerate prea riscante de către bănci și, prin urmare, rareori garantate.
Sursa: Comisia Euripeana
– Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!