Peste 507 milioane de consumatori Europeni beneficieaza incepand de ieri de noile prevederi ale Directivei UE privind drepturile consumatorilor

Noua Directivă a UE privind drepturile consumatorilor, care în prezent a intrat în vigoare, consolidează drepturile consumatorilor, oriunde și ori de câte ori aceștia își fac cumpărăturile în Europa — online sau în oraș.De asemenea, întreprinderile vor beneficia de aceste noi dispoziții care creează un mediu concurențial echitabil, astfel încât pentru comercianți să fie mai puțin costisitor să își ofere produsele și serviciile consumatorilor din alte state membre.Noile norme vor garanta, de exemplu, că toți consumatorii de pe teritoriul UE dispun de 14 de zile pentru a se răzgândi și a renunța la orice cumpărătură efectuată online sau în afara spațiului comercial (în cazul în care un vânzător se prezintă la domiciliul consumatorului) – prin urmare, o creștere față de numărul minim de 7 zile prevăzut anterior.De asemenea, noile norme interzic suprataxele pentru utilizarea cardurilor de credit și a liniilor telefonice de asistență, precum și a opțiunilor predefinite pe site-urile internet în vederea taxării plăților suplimentare (de exemplu, atunci când se achiziționează bilete de avion online).Pentru a se asigura aplicarea uniformă a noilor norme pe teritoriul UE, astfel încât consumatorii să beneficieze de ele indiferent în ce stat membru se află, Comisia Europeană publică de asemenea un document de orientare pentru autoritățile naționale, inclusiv un model opțional pentru aducerea la cunoștința consumatorilor a informațiilor esențiale, care vor fi postate pe produsele digitale.

`În prezent, Europa pune capăt înșelării consumatorilor în cadrul tranzacțiilor online.Începând de astăzi, fiecare consumator din Uniunea Europeană își poate revendica drepturile de care beneficiază în temeiul Directivei privind drepturile consumatorilor, prin urmare:nu vor mai exista opțiuni predefinite atunci când achiziționați un bilet de avion, nu vor mai exista suprataxe pentru efectuarea plății online cu cardul de credit și nu vor mai exista comercianți care vă vor spune că nu puteți returna un produs pe care l-ați cumpărat online`, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei și comisarul UE pentru justiție. `Un consumator încrezător este cea mai bună știre privind piața unică. Acordarea unui statut prioritar consumatorilor prin stimularea încrederii lor reprezintă cel mai ieftin pachet de măsuri de stimulare pe care Europa îl poate institui. Comisia Europeană urmează să verifice cu rigurozitate dacă statele membre respectă ceea ce au convenit anterior, punând în aplicare în mod corect normele și acordând consumatorilor drepturile pe care le merită`.

Noua Directivă a UE privind drepturile consumatorilor armonizează normele naționale de protecție a consumatorilor în mai multe domenii importante, cum ar fi informațiile de care consumatorii au nevoie înainte să achiziționeze produse și servicii, precum și dreptul lor de a anula achiziții efectuate online. Armonizarea sporită înseamnă că, de acum încolo, consumatorii se vor putea baza pe aceleași drepturi, indiferent de locul unde aceștia își fac cumpărăturile în UE. Aceasta înseamnă, de asemenea, norme mai simple și mai previzibile pentru comercianți, care vor avea astfel mai multe stimulente pentru a-și extinde activitățile la nivel transfrontalier.

Principalele 10 modificări din noile norme ale UE privind protecția consumatorilor

1) Propunerea va elimina tarifele și costurile ascunse existente pe internet

Consumatorii vor fi protejați împotriva `costurilor-capcană` de pe internet.Este vorba despre tentativele autorilor de fraude de a-i face pe cetățeni să plătească pentru servicii așa-zise `gratuite`, cum ar fi horoscoapele sau rețetele de bucătărie.De acum înainte, consumatorii vor trebui să confirme în mod explicit că înțeleg faptul că trebuie să plătească pentru achiziția pe care o efectuează.

2) O mai mare transparență a prețurilor

Comercianții trebuie să afișeze costul total al produsului sau al serviciului, precum și orice tarife suplimentare.Persoanele care efectuează cumpărături online nu vor trebui să plătească taxe suplimentare sau alte costuri dacă nu au fost informați în mod corespunzător cu privire la acest lucru înainte de a efectua comanda.

3) Interzicerea opțiunilor predefinite pe site-urile internet

Atunci când faceți cumpărături online, de exemplu atunci când cumpărați un bilet de avion, este posibil ca în timpul procesului de cumpărare să vi se ofere opțiuni suplimentare, cum ar fi asigurarea de călătorie sau închirierea unui autoturism.Aceste servicii suplimentare pot fi oferite prin așa-numitele `opțiuni predefinite`.În prezent, consumatorii sunt obligați adeseori să deselecteze opțiunile în cauză dacă nu doresc aceste servicii suplimentare.Odată cu noua directivă, opțiunile predefinite vor fi interzise în întreaga Uniune Europeană.

4) Dispuneți de 14 zile pentru a vă răzgândi cu privire la achiziționarea unui produs ori a unui serviciu

Perioada pe care consumatorii o au la dispoziție pentru a se retrage dintr-un contractde vânzare-cumpărare se prelungește la 14 zile calendaristice (față de cele 7 zile prevăzute până astăzi de legislația UE).Acest lucru înseamnă că, în cazul în care se răzgândesc, consumatorii pot returna produsele, oricare ar fi motivul.

  • Protecție suplimentară în cazul lipsei de informații: atunci când un vânzător nu a informat în mod clar clientul cu privire la dreptul de a se retrage din contract, perioada de returnare se prelungește la un an.
  • De asemenea, consumatorii vor fi protejați și vor beneficia de dreptul de a se retrage din contract în cazul vizitelor solicitate, cum ar fi cazul în care un comerciant a telefonat în prealabil și a exercitat presiuni asupra consumatorului pentru ca acesta să fie de acord cu o vizită. În plus, nu mai trebuie să se facă diferența între vizitele solicitate și cele nesolicitate; în acest fel se va preveni eludarea normelor.
  • Dreptul de retragere din contractul de vânzare-cumpărare se extinde și la licitațiile online, cum ar fi cele de pe site-ul eBay, deși produsele achiziționate în cadrul unei licitații vor putea fi returnate doar atunci când au fost cumpărate de la un comerciant profesionist.
  • Perioada de retragere va începe din momentul în care consumatorul primește produsele, și nu în momentul încheierii contractului, așa cum este cazul în prezent. Normele se vor aplica în cazul vânzărilor pe internet, prin telefon sau prin poștă, precum și vânzărilor efectuate în afara magazinelor, de exemplu la domiciliul consumatorului, pe stradă, la o reuniune de vânzare organizată la domiciliul unui client sau în timpul unei excursii organizate de comerciant.

5) Drepturi de rambursare mai ferme

Comercianții trebuie să ramburseze consumatorilor prețul produsului în termen de 14 zile din momentulretragerii.În prețul de rambursare este inclus și costul livrării.În general, comerciantul va suporta riscul oricărei deteriorări a produselor, survenită în timpul transportului, până în momentul în care consumatorul intră în posesia produselor.

6) Introducerea unui model la nivelul UE de formular de retragere

Consumatorilor li se va pune la dispoziție un model de formular de retragere pe care aceștia îl pot utiliza (fără a fi însă obligați să o facă) în cazul în care se răzgândesc și doresc să se retragă dintr-un contract încheiat la distanță sau la domiciliu.Prin utilizarea acestui model de formular, retragerea din contract va fi mai ușoară și mai rapidă, indiferent în ce loc din UE a fost încheiat contractul.

7) Eliminarea suprataxelor pentru utilizarea cardurilor de credit și a liniilor telefonice de asistență

În cazul în care consumatorii efectuează plăți cu cardurile de credit (sau cu alte mijloace de plată), comercianții nu vor putea percepe taxe suplimentare costurilor reale pe care le suportă atunci când pun la dispoziția consumatorilor aceste mijloace de plată.Comercianții care operează linii telefonice de asistență ce le permit consumatorilor să îi contacteze în legătură cu contractul vor putea percepe numai tariful de bază aferent apelurilor telefonice.

8) Informații mai clare cu privire la persoana responsabilă de efectuarea plății aferente returnării produselor

În cazul în care comercianții vor ca orice cheltuială aferentă returnării produselor – după ce consumatorul s-a răzgândit cu privire la o achiziție – să fie suportată de către consumator, aceștia trebuie să îl informeze în mod clar și în prealabil cu privire la acest lucru, în caz contrar comercianții fiind cei care vor trebui să plătească prețul aferent returnării.Comercianții trebuie să ofere în mod clar, înainte de cumpărare, cel puțin o estimare cu privire la costurile maxime aferente returnării produselor voluminoase cumpărate pe internet sau prin poștă, cum ar fi o canapea, astfel încât consumatorii să poată face o alegere avizată înainte de a decide de unde să cumpere.

9) O protecție consolidată a consumatorilor în ceea ce privește produsele digitale

De asemenea, informațiile cu privire la conținutul digital vor trebui să fie mai clare și să includă detalii cu privire la compatibilitatea acestuia cu hardware-ul și cu software-ul, precum și la aplicarea oricăror măsuri tehnice de protecție, de exemplu limitarea dreptului consumatorului de a copia conținutul.

Consumatorii vor avea dreptul de a renunța la achizițiile de conținut digital, cum ar fi descărcarea de produse muzicale sau video, însă doar până în momentul în care începe procesul efectiv de descărcare.

10) Norme comune pentru întreprinderi, care vor facilita schimburile comerciale ale acestora în întreaga Europă

Printre acestea se numără:

  • un set unic de norme de bază, la nivelul Uniunii Europene, pentru contractele la distanță (vânzări prin telefon, poștă sau internet) și pentru contractele încheiate în afara spațiilor comerciale (vânzări care au loc în altă parte decât la sediul comercial al societății, de exemplu pe stradă sau la domiciliul clientului), în acest fel fiind create condiții echitabile de concurență și reducându-se costurile tranzacției pentru comercianții transfrontalieri, în special în cazul vânzărilor pe internet;
  • formulare standard care vor facilita activitatea comercianților: un formular privind respectarea cerințelor referitoare la informarea consumatorilor cu privire la dreptul de retragere din contract;
  • norme specifice care se vor aplica micilor întreprinderi și meseriașilor, cum ar fi instalatorii.Nu va exista dreptul de retragere din contract în cazul reparațiilor și lucrărilor de întreținere urgente.Statele membre pot decide, de asemenea, să excepteze de la anumite cerințe de informare comercianții care primesc solicitări din partea consumatorilor de a efectua reparații și lucrări de întreținere la domiciliul acestora în valoare mai mică de 200 EUR.

InfoCons – InfoCons – o9atitudine! – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, reprezentativa, de drept privat, fara scop lucrativ, cu patrimoniu distinct si indivizibil, independenta, intemeiata pe principii democratice, ce apara drepturile consumatorilor.

FII INFORMAT! IA ATITUDINE 0219615

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal